Investim sau asteptam corectia?

Duminica, 29 Octombrie 2006, ora 04:56
1243 citiri

Analizam saptamana trecuta ciclurile care caracterizeaza evolutia pietei de capital autohtone in ultimii trei ani. Dupa cum aratam, toamna aduce cu sine un avant investititonal remarcabil care determina intrarea intr-un ciclu de crestere ce nesocoteste mai mult sau mai putin regulile de functionare ale unei burse dezvoltate. In ultima saptamana, dupa o perioada in care blue-chips-urile s-au apreciat semnificativ, a venit randul societatilor din esalonul secund sa inregistreze cresteri impresionante, nu mai putin de zece emitenti inregistrand salturi de peste 10%. Am avut chiar doua societatii (Rompetrol Well Services si Santierul Naval Orsova) care au crescut cu peste 50%! Iar acest lucru se intampla in proximitatea anunturilor financiare aferente trimestrului trei, dovedind din partea investitorilor o evidenta lipsa de prudenta.

Daca trendul de crestere pe care s-a inscris bursa in ultima luna va continua, vom intra, la fel cum s-a mai intamplat in ultimii ani, tot mai evident intr-o zona din ce in ce mai incerta privind evolutia pe termen scurt a bursei. Luarea unei decizii de investitie va deveni un efort tot mai dificil pe termen scurt. Ne vom lovi din nou de o veche dilema a pietei de capital romanesti: cand preturile sunt mici nu exista increderea investitorilor, cand ele cresc exista mai multa incredere dar si un risc mai ridicat pentru orizonturi investitionale scurte. De fapt cele mai comune caracteristici ale investitorilor nou veniti pe piata (evident antagonice) sunt doua: doresc sa investeasca pe termen scurt si iau decizia de a investi doar dupa ce au confirmarea ca pe Bursa se poate castiga (evident acest lucru survine dupa o perioda de crestere sustinuta a cotatiilor).

Ce ar putea sa faca acum un investitor nou pe piata? Sa astepte o corectie a preturilor (experienta arata ca e nevoie uneori de o asteptare de cateva luni) sau sa intre in piata incercand sa profite de trendul de crestere al pietei chiar daca acest trend nu are o puternica argumentatie obiectiva prin prisma analizei fundamentale.

Cred ca raspunsul tine de tipologia fiecarui client si, in special, de apetitul fata de risc al fiecaruia. Pentru cei pentru care riscul este un element puternic de disconfort este mai bine doar sa observe Bursa intr-o perioada incerta si, eventual, daca au investitii bursiere sa incerce sa isi conserve valoarea activelor detinute. Pentru cei dornici de risc aceasta este o perioada frumoasa in care volatilitatea este asigurata la cote ridicate. Exista posibilitatea unor diferente de curs exceptionale, deci a unor profituri greu realizabile in conditiile unei piete echilibrate. Pentru ei a intra in piata in acest moment e ceva firesc.

Cu toate acestea sunt cateva lucruri care sunt mai valabile acum decat in orice alta perioada a anului. In primul rand trebuie investitii doar "acei bani care se pot pierde" adica riscurile asumate trebuie acoperite din bani disponibili si nu din sume imprumutate, data fiind perioda de volatilitate crescuta. In al doilea rand bugetul alocat investitiilor pe Bursa trebuie separat in mai multe transe, astfel incat sa poti beneficia de o eventuala corectie a pietei. In al treilea rand sentimentele care domina piata (frica si lacomia) se exacerbeaza in aceasta perioada, deci trebuie ca si moralul si mentalitatea investitorului sa se adapteze astfel incat sa se evite, pe cat posibil, asumarea unor riscuri peste ceea ce iti poti permite sau nemarcarea profiturilor in speranta unor cresteri nesfarsite ale cotatiilor.

Una peste alta, daca investitia intr-o piata emergenta este considerata mai riscanta si implicit mai dificila, investitia intr-o astfel de piata, atunci cand ea se inscrie pe un trend puternic este cu atat mai dificila. Tocmai de acea prudenta trebuie sa fie o componenta a decizilor de investitie in aceasta perioda, iar consultanta ce poate fi obtinuta de la un broker se poate dovedi mai utila decat de obicei.

Alin Brendea

Telefon : +(40) 749.044.044

Fax : +(40) 31.805.79.09

email : office@primet.ro

Pagina internet : www.primet.ro