Bursele din Asia au inregistrat scaderi dupa retrogradarile din Europa

Luni, 16 Ianuarie 2012, ora 14:59
1034 citiri
Bursele din Asia au inregistrat scaderi dupa retrogradarile din Europa

Bursele din Asia au inregistrat scaderi dupa ce Standard & Poor a redus ratingul pentru Franta si alte cateva tari europene, decizia agentiei afectand si moneda euro.

Astfel, indexul japonez a pierdut luni 2,5%, cel coreean a scazut cu 0,8%, iar cel australian cu 1,2%, in conditiile in care pietele europene au deschis in stagnare, potrivit bbc.com.

La finele saptamanii trecute, S&P a anuntat ca Franta a fost retrogradata cu o treapta, la AA+. Agentia a redus ratingurile si pentru Italia, Spania, Cipru, Portugalia, Austria, Slovacia, Slovenia si Malta.

Reducerea ratingurilor de S&P a impactat si moneda euro. Analistii atrag atentia ca pietele vor ramane volatile pana la rezolvarea problemelor din zona euro.

Agentia Standard and Poor''s a coborat, vineri, ratingul a noua tari din zona euro. Ratingurile Italiei, Spaniei, Ciprului si Portugaliei au fost coborate cu doua trepte, in cazul Portugaliei ajungand la "junk" - nerecomandat investitorilor.

Germania si Olanda si-au vazut ratingul triplu AAA mentinut si se bucura de o perspectiva stabila. La fel si Luxemburg si Finlanda.

Franta, in schimb, la fel ca si Austria, are ratingul maxim coborat cu o treapta, la AA+.

Alte tari retrogradate sunt Malta, de la A la A-, Slovacia si Slovenia.

S&P si-a motivat scaderea ratingurilor prin esecul liderilor din zona euro de a gestiona criza si chiar de a-i identifica in mod corect cauzele.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#retrogradari zona euro, #burse asia, #scadere burse asia, #retrigradari Standard Poors , #Indicii bursieri