BVB: Cinci indici pe crestere

Vineri, 24 Februarie 2012, ora 17:46
1298 citiri
BVB: Cinci indici pe crestere

Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au inchis indecis sedinta de tranzactionare de vineri, cinci indici consemnand cresteri cuprinse intre 0,48% (BET-C) si 1% (ROTX), BET-NG scazand cu 0,04%.

Rulajul actiunilor listate la BVB era de 24,61 milioane lei (5,65 milioane euro) la finalul sedintei. Cea mai mare lichiditate a fost atrasa de titlurile Fondul Proprietatea (FP), de 16,45 milioane lei, cotatia lor urcand cu 0,98%, la 0,5655 lei/actiune.

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 0,52%, pana la 5.245,90 puncte, iar indicele compozit BET-C a castigat 0,48%, ajungand la 3.083,84 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), inregistra un avans de 0,90%, pana la 25.534,51 puncte, in vreme ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a urcat cu 1%, la 10.038,78 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a castigat 0,63%, pana la 498,00 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a coborat cu 0,04%, ajungand la 715,01 puncte.

#indici Bursa valori Bucuresti, #evolutie indici bursieri sedinta tranzactionare vineri , #Indicii bursieri