Dolarul s-a apreciat pana la cel mai ridicat nivel din 2008 fata de principalele valute

Marti, 19 August 2008, ora 12:47
1271 citiri
Dolarul s-a apreciat pana la cel mai ridicat nivel din 2008 fata de principalele valute

Moneda americana s-a apreciat din nou, marti, pana la cel mai inalt nivel al anului in fata unui cos al principalelor valute, pe fondul scaderii pretului marfurilor si a ingrijorarile starnite de incetinirea cresterii economiei mondiale, informeaza Reuters. Problemele de pe pietele de capital reprezinta un alt motiv de ingrijorare asupra sistemului financiar global, iar inasprirea tensiunilor pe pietele monetare sustine faptul ca nu numai Statele Unite vor fi afectate de incetinirea cresterii economice.


 Pretul petrolui a scazut sub 112 dolari/baril , iar cotatia metalelor pretioase are de suferit, ceea ce a relaxat presiunile inflationiste, facilitand o viitoare micsorare a dobanzilor cheie de catre bancile din toata lumea. Bancile centrale care sunt asteptate sa micsoreze dobanzile in urmatoarele luni pot fi cele europene, din Australia si Noua Zeelanda, subliniaza Reuters.


Totusi, este mai mult ca sigur ca Banca Centrala a Japoniei va mentine dobanda cheie neschimbata in urmatoarele luni.


"Aprecierea indicelui dolarului are mai mult de-a face cu deprecierea celorlalte valute decat cu cresterea monedei americane", a declarat Michael Klawitter, strateg monetar senior al Dresdner Kleinwort din Frankfurt.


"Obiectivele pietei sunt unilaterale. In acest moment piata si-a indreptat atentia asupra scaderii zonei euro si nu a luat in calcul si riscurile de pe piata din Statele Unite", a adaugat acesta.


Astfel, moneda unica s-a depreciat cu 0,3%, la 1,4650 dolari, dupa ce atinsese mai devreme cel mai mic nivel al ultimelor sase luni, de 1,4631 dolari.


Indicele dolarului, ce masoara valoarea acestuia in fata unui cos de sase valute, a crescut cu 0,3%, la 77,293 puncte, atingand anterior cel mai inalt nivel al anului, de 77,413 puncte.