Pretul petrolului se stabilizeaza sub 67 dolari/baril

Vineri, 03 Iulie 2009, ora 10:55
1518 citiri
Pretul petrolului se stabilizeaza sub 67 dolari/baril

Pretul petrolului s-a stabilizat vineri sub nivelul de 67 dolari pe baril, dupa inregistrarea unei ieftiniri de aproape 4% din cauza datelor negative legate de piata muncii din SUA si Europa, care sustin temerile legate de starea economiei mondiale, relateaza Newsin.

Pretul petrolului "light sweet crude", cu livrare in august, a crescut cu 10 centi, la 66, 74 dolari pe baril, in timp ce petrolul Brent s-a ieftinit cu sapte centi, la 66,58 dolari pe baril.

"Datele anuntate joi au fost destul de negative. Momentan rata somajului in SUA este de 9,5%, ceea ce inseamna ca rata reala este undeva in jurul valorii de 15 - 16%", a declarat Stefano Vincelli, broker al companiei Halifax Investment Services din Sydney.

"Astfel, vom vedea o corelatie negativa intre dolar si pretul marfurilor", a adaugat acesta. Angajatorii americani au eliminat 467.000 slujbe in luna iunie, somajul a crescut si castigurile pe ora au stagnat, oferind putine dovezi ca proiectul administratiei Obama de stimulare a economiei sustine in mod consistent piata muncii, scrie Bloomberg.

Astfel, rata somajului a urcat la 9,5%, pana la cel mai ridicat nivel din august 1983.

Totusi, numarul muncitorilor americani care au inaintat noi cereri de ajutor de somaj a scazut cu 16.000 saptamana trecuta, in timp ce numarul celor care au continuat sa primeasca ajutor a coborat, de asemenea, conform datelor guvernamentale publicate joi.

#petrol, #somaj, #angajatori, #stimularea economiei , #Marfuri