CNVM: Ar trebui eliminat pragul de detinere la SIF-uri!

Luni, 11 Mai 2009, ora 12:15
1384 citiri
CNVM: Ar trebui eliminat pragul de detinere la SIF-uri!

Ridicarea pragului de detinere la societatile de investitii financiare (SIF) pana la 5% nu este o solutie, ci eliminarea totala a pragului ar fi solutia fireasca, a declarat luni Bogdan Chetreanu, comisar al Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), potrivit Newsin.

"Ridicarea pragului la 5% sau la 50% nu este o solutie. Solutia fireasca este eliminarea totala a pragului", a spus oficialul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare(CNVM).

La randul sau, secretarul de stat in Ministerul Finantelor, Bogdan Dragoi, a precizat, la deschiderea oficiala a sesiunii de tranzactionare la Bursa de Valori Bucuresti, ca ridicarea pragului de detinere a actiunilor la SIF-uri pana la 5% reprezinta o miscare care va duce la cresterea tranzactiilor si a cotatiilor SIF-urilor.

"Sunt discutii si cu Parlamentul pentru a crea acest cadru. Trebuie sa evaluam (ridicarea pragului de detinere la SIF-uri la 5% - n.r.) intrucat implica si modificari legislative. In primul rand implica discutii si cu Parlamentul", a precizat Dragoi.

In prezent, pragul de detinere la SIF-uri a ajuns in justitie, dupa ce mai multi actionari ai SIF Oltenia (SIF5) au contestat in instanta constitutionalitatea acestui prag, ca urmare a suspendarii drepturilor de vot in cadrul unei adunari generale.

De asemenea, actionarii SIF Transilvania (SIF3) au aprobat la mijlocul lunii martie ridicarea pragului de detinere de la 1%, pana la 5%, dar Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a respins masura SIF3. In acelasi timp, presedintele SIF Transilvania, Mihai Fercala, declara recent pentru NewsIn ca solutia nu va fi gasita decat in instanta, urmand sa demonstreze ca acel articol cu privire la pragul de detinere la SIF-uri a fost introdus neconstitutional de Guvern in legea pietei de capital.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Rata șomajului se menține la 5.6% la finalul anului 2023 – TradeVille
Rata șomajului se menține la 5.6% la finalul anului 2023 – TradeVille
Volumul Cifrei De Afaceri Din Serviciile Prestate, In Creștere In primele 2 luni ale anului 2024, volumul cifrei de afaceri din serviciile de piața prestate populației a crescut, ca serie...
Lucrările de construcții, în scădere – TradeVille
Lucrările de construcții, în scădere – TradeVille
Lucrările De Construcții, In Scădere In primele 2 luni ale anului 2024, volumul lucrărilor de construcții a scăzut ca serie bruta cu 10.8% si ca serie ajustata sezonier cu 11.8% fata de...
#bursa, #capital, #cnvm, #detinere, #praguri, #sif, #tranzactii, #uri , #SIF