Brokerul Cristian Sima, fostul sef Sibex, nu mai poate fi gasit

Joi, 11 Octombrie 2012, ora 09:32
2023 citiri
Brokerul Cristian Sima, fostul sef Sibex, nu mai poate fi gasit
Presedintele Sibex, Cristian Sima

Cristian Sima, revocat miercuri din functiile de presedinte CA si director general al Bursei de la Sibiu, nu mai poate fi contactat de lunea trecuta si, potrivit unor zvonuri din piata de capital, ar fi disparut cu banii unor clienti care tranzactionau pe piete externe printr-o firma detinuta de el.

Surse din piata de capital au declarat pentru MEDIAFAX ca Sima a transmis la 1 octombrie un email unui director de la bursa din Sibiu in care scria ca i-au fost furate laptopul, telefonul, actele si cardul bancar si cerea blocarea acestora.

Angajatii Sibex au incercat de mai multe ori, fara succes, sa il contacteze pe Sima.

La casa pe care Sima o are in Elvetia, postul telefonic este suspendat, au mentionat sursele.

In piata de capital au aparut zvonuri potrivit carora Sima ar fi disparut din tara cu banii clientilor unei firme pe care o detine si prin care tranzactiona pe pietele externe.

Firma WBS Holding inregistrata in Insulele Virgine Britanice, prin care clientii lui Sima ar fi tranzactionat pe pietele externe, nu este inregistrata la CNVM, astfel ca activitatea acesteia nu este supravegheata de Comisie. Sima a fost actionar la WBS Romania pana anul trecut, cand a vandut actiunile pentru a evita o incompatibilitate cu functiile de presedinte CA si director general al Sibex.

Potrivit altor surse din piata de capital, CNVM va discuta joi daca va trimite o echipa de control la firma de brokeraj WBS Romania, care este inregistrata la Comisie si care intermediaza tranzactii pe bursele de la Sibiu si Bucuresti.

Sima trebuia sa fie prezent la bursa de la Sibiu in aceasta perioada pentru a participa la controlul periodic pe care Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) il deruleaza la Sibex. Controlul a fost anuntat in ultima saptamana din luna septembrie si a inceput luni, pe 1 octombrie.

Contactat de MEDIAFAX, noul presedinte CA al Sibex, Paul Gabriel Miclaus, a declarat ca revocarea lui Sima din functie nu are legatura cu zvonurile aparute in piata de capital.

Potrivit lui Miclaus, Sima a fost inlocuit din functie deoarece nu a fost preznt la bursa in timpul controlului efectuat de CNVM.

Disparitia lui Sima vine si in contextul in care SIF-urile s-au coalizat pentru a-l revoca pe acesta din functiile de conducere detinute la Sibex si pentru a-l trage la raspundere.

La finele lunii septembrie, pe piata de capital au existat unele zvonuri potrivit carora Sima ar fi promis unor clienti ai firmei sale care erau si actionari ai Sibex ca le va cumpara prin intermediul Casei de Compensatie si a Depozitarului Sibex titlurile detinute la bursa din Sibiu, iar ulterior va delista operatorul de piata. Acest scenariu incalca insa prevederile pietei de capital.