Targetul Generali: 50.000 de polite de asigurare obligatorie a caselor, vandute in primul an

Joi, 28 Mai 2009, ora 15:40
1482 citiri
Targetul Generali: 50.000 de polite de asigurare obligatorie a caselor, vandute in primul an

Generali Asigurari estimeaza ca vinde 50.000 de noi polite de asigurare obligatorie a caselor in primul an dupa intrarea in vigoare a Legii asigurarii obligatorii a locuintelor, a declarat joi directorul directiei de asigurari generale, Adrian Marin, citat de NewsIn.

Dintre acestea, circa 20.000 de polite ar urma sa acopere si riscuri suplimentare, prin vanzare cross-selling.

"Estimam ca vom incheia 20.000 de polite de asigurare facultativa a locuintelor, ca urmare a vanzarilor de tip cross-selling", a spus Marin, adaugand ca vanzarea de tip cross-selling reprezinta singurul motiv pentru care unii asiguratori au decis sa participe la Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale (PAID).

El a precizat ca reasigurarea costa 140 milioane euro, tot atat cat ar reprezenta valoarea primelor brute subscrise pe acest segment, in conditiile in care ar fi asigurate cele opt milioane de locuinte din Romania.

"In Romania sunt opt milioane de locuinte, din care sase milioane vor avea o prima de 20 de euro, iar doua milioane vor avea o prima de 10 euro. Asta inseamna ca toti banii cumulati se duc pe pretul reasigurarii", a afirmat Marin.

El a mentionat ca, la aceste costuri, se adauga si alte cheltuieli, cum ar fi cele legate de platforma IT sau comisioanele platite celor care incheie polite.

Directorul departamentului de reasigurare al companiei, Catalin Dragut, a reamintit rezultatul unui studiu care indica faptul ca in Romania expunerea rezidentiala ar fi de circa 105 miliarde euro in cazul unui cutremur similar celui din 1977.

El a explicat ca, la un fond de opt milioane de locuinte in Romania, dauna maxima posibila in cazul unui cutremur devastator ar fi de 15 miliarde euro, bani ce ar trebui platiti celor asigurati, ceea ce indica o diferenta intre expunerea totala la nivelul tarii si ceea ce ar putea fi platit.

Dragut a precizat ca a luat in calcul un grad de penetrare al asigurarilor facultative de 10%, respectiv 800.000 de locuinte, cu o acoperire de circa 10,5 miliarde euro, la care se adauga o protectie din partea PAID de peste 4 miliarde euro.

Legea privind asigurarea obligatorie a locuintelor urma initial sa devina operationala la 1 iulie 2009, data incepand de la care proprietarii erau obligati sa contracteze polite de asigurare obligatorie de locuinte.

Insa secretarul de stat in MAI Radu Stancu a spus, marti, ca Legea asigurarii obligatorii a locuintelor ar putea intra in vigoare abia din 1 ianuarie 2010, dupa constituirea PAID, urmand ca apoi sa se contracteze un credit pentru ca PAID sa poata incheia contracte de reasigurare.

Suma maxim asigurata este de 20.000 euro pentru locuintele de tip A si de 10.000 euro pentru locuintele de tip B. Prima obligatorie este de 20 euro in cazul locuintelor tip A si de 10 euro in cazul locuintelor tip B. 

#asigurari, #comisioane, #credit, #locuinte , #Stiri Bursa