A doua listare Petrom ar putea reusi in 2012 - Analisti piata de capital

Joi, 16 Februarie 2012, ora 13:55
3061 citiri
A doua listare Petrom ar putea reusi in 2012 - Analisti piata de capital

Actiunile OMV Petrom au depasit pretul de 0,37 de lei, care reprezinta pragul minim cerut de stat in oferta de vanzare a 9,84% din actiunile companiei, din vara anului 2011.

In opinia analistilor contactati de Business24, aceasta perioada ar putea fi un moment bun pentru reluarea ofertei Petrom cu toate ca exista o anumita volatilitate a pretului.

"Nici un investitor nu stie sa vanda pe maxim si sa cumpere pe minus pentru ca lucrurile acestea nu pot fi anticipate. Statul trebuie sa inteleaga ca ar fi mult mai avantajos sa existe un program de privatizare prin bursa, astfel incat ar prinde atat momentele de varf cat si momentele mai putin bune, iar media ar iesi buna pentru toate tranzactiile pe care le face", a declarat presedintele CertInvest, Eugen Voicu, pentru Business24.

In cazul in care statul s-ar gandi sa listeze pachetul de 9,84% din actiunile Petrom in cea de-a doua jumatate a anului, pretul nu va mai fi la aceeasi valoare pentru ca intre timp Petrom va plati dividende generoase actionarilor, dupa parerea lui Eugen Voicu.

Potrivit acestuia, actualul pret al actiunilor Petrom are incorporate aceste dividende pe care in cea de-a doua jumatate a anului nu le va mai avea, de aceea pretul actiunilor va fi din nou la un nivel jos.

In opinia lui Florin Dolea, statul nu vrea neaparat acest pret, insa procedura de vanzare e suficient de complexa pentru a nu permite listarea foarte repede.

"E nevoie de o perioada mai lunga de consolidare a pretului in jurul acestei valori, presupunand ca intr-adevar reprezentantii statului isi doresc acest pret.

Cred ca statul va scoate din nou pe piata pachetul de 9,84% in functie de cum vor merge si celelalte pachete de actiuni de la companiile de stat", a declarat Florin Dolea pentru Business24.

Analistul spune ca indiferent de pretul de pe bursa, investitorii trebuie atrasi prin anumite discount-uri.

"In situatii in care disponibilitatea investitorilor de a investi in aceasta zona este scazuta, atunci trebuie sa ii atragi cu ceva, prin discount-uri. Daca pretul pietei este de 0,37 lei/actiune, iar statul ofera 10% discount, ar putea sa atraga investitori. Daca economia ar merge foarte bine, n-ar fi nevoie de un discount.

In cazul de fata, cand investitorii sunt foarte atenti, aversiunea la risc e la cele mai mari niveluri, iar Europa nu e privita cu ochi buni, intr-adevar trebuie sa vii cu ceva interesant, respectiv cu un discount", a mai adaugat acesta. Florin Dolea nu crede insa ca vanzarea la pretul din ultima perioada ar constitui un mare avantaj, de aceea actiunile Petrom ar fi din nou dificil de vandut.

"In ultimele 12 luni, pretul actiunilor Petrom a variat intre 0,3-0,4 lei/actiune. La inceputul anului 2011 era peste 0,4 lei/actiune. Incepand cu 1 august 2011, pietele de capital au scazut foarte mult, iar pretul s-a dus la 0,3 lei/actiune. E greu de spus care este pretul corect in acest moment", mai spune analistul.

Statul trebuie sa atraga investitorii prin discount-uri

Presedintele Pioneer Investment crede ca in cazul in care un astfel de pachet ar oferi un loc in Consiliul de Administratie, ar putea atrage investitori activi, competitia ar fi mai mare, iar pretul final va fi mai bun.

"Daca in momentul de fata vorbim de un pachet de aproximativ 10%, la pretul de fata, statul ar castiga undeva in jur de 2 miliarde de lei", a mai adaugat acesta.

De asemenea, Eugen Voicu crede ca pana in prezent statul nu a starnit interesul investitorilor pentru Romania, de aceea este firesc ca acesta sa inceapa cu discount-uri la ofertele pe care le lanseaza, iar primele tranzactii sa fie mai atractive.

Pe de alta parte, Gabriel Aldea, director de brokeraj la Intercapital Invest spune ca discount-ul nu este o regula general valabila, cu toate ca pe alte burse, in momentul in care statul decide sa scoata diverse participatii, ofera un discount intre 5-15% fata de pretul din piata.

"Trebuie sa se tina cont si de faptul ca lichiditatea Petrom este una redusa. In plus procentul de actiuni care este listat este foarte mic si poate pretul pietei nu este destul de relevant", a declarat Gabriel Aldea pentru Business24

In opinia acestuia, statul ar trebui sa-si listeze oferta la pachet pentru a obtine un pret mai mare.

"Se va trezi interesul unor investitori foarte mari din afara pentru piata noastra care putin lichida. O singura oferta nu va conta prea mult, insa mai multe vor trezi interesul, iar pretul va fi mai mare pentru stat", mai spune brokerul Intercapital Invest.

Potrivit acestuia, anul 2012 pare a fi un moment bun pentru listarea Petrom, fiind o perioada benefica pentru piete.

In baza programului de privatizare asumat si convenit cu Fondul Monetar International, Banca Mondiala si Uniunea Europeana, guvernul a scos la vanzare, in iulie 2011, un pachet de 9,84% din actiunile detinute inca la OMV Petrom.

La licitatie au participat sase consortii conduse de Goldman Sachs, Nomura, JP Morgan, Morgan Stanley, UBS si Renaissance Capital, o banca ruseasca de investitii controlata de miliardarul Mihail Prohorov.

Pretul anuntat la inceput a fost de 0,46 lei/titlu. Cu cateva zile inainte de sfarsitul ofertei, pretul a fost micsorat: 0,3708 lei/titlu. Intermediarii ofertei au propus un pret minim de 0,33 lei/actiune, insa guvernul a refuzat sa vanda la acest pret.

#listare pachet actiuni petrom, #vanzare bursa actiuni petrom, #pret actiuni petrom, #actiuni petrom oferta publica , #Tranzactii bursiere