Tranzactiile cu actiuni SIF Oltenia si OMV Petrom salveaza vineri lichiditatea BVB

Vineri, 28 Septembrie 2012, ora 14:41
2008 citiri
Tranzactiile cu actiuni SIF Oltenia si OMV Petrom salveaza vineri lichiditatea BVB

Bursa de la Bucuresti a crescut cu 0,45% in prima parte a sedintei de vineri, intr-o piata in care cei mai multi investitori au continuat sa astepte. Lichiditatea a fost salvata de o tranzactie cu 0,7% din actiunile SIF Oltenia (SIF5) si doua deal-uri cu titluri OMV Petrom (SNP).

Piata a recuperat, astfel, scaderea usoara de joi. Totusi, volumele de tranzactionare au depasit 100.000 de lei doar in cazul actiunilor emise de cinci din cele 80 de companii listate pe primele trei categorii si la sectiunea titlurilor internationale.

Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 11,3 milioane lei (2,5 milioane euro), valoare de aproape patru ori peste rulajul din prima parte a sedintei precedente, de 3,2 milioane lei (725.000 de euro). Lichiditatea a fost asigurata in proportie de 74% de transferurile cu actiunile SIF Oltenia (aproape 5,9 milioane lei) si doua deal-uri cu titluri OMV Petrom (2,4 milioane lei).

Transferul pachetului de 0,7% a fost realizat la 1,4 lei, pret cu 1,45% peste inchiderea de joi. La mijlocul zilei, actiunile SIF Oltenia aveau un rulaj de 6,2 milioane lei, iar pretul era in crestere cu 0,65%, la 1,389 lei.

Deal-ul cu actiunile OMV Petrom a fost incheiat la 0,3961 lei, cotatie cu 0,79% peste nivelul de joi. Pe piata principala, aceste titluri au consemnat un rulaj de doar 94.000 de lei, iar pretul a avansat cu 0,81%, la 0,3962 lei.

In ultimele sedinte, principalii cumparatori de actiuni OMV Petrom au fost fonduri de investitii administrate de Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea.

Franklin Templeton a cumparat un nou pachet de actiuni OMV Petrom

La ora 13.10, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in crestere cu 0,46%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,5% peste nivelul de joi.

Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS), a avansat cu 0,42%, iar indicele BET-NG, al actiunilor companiilor din sectorul energetic, a avansat cu 0,69%.

In acelasi timp, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, s-a plasat cu 0,59% peste inchiderea de joi.

Cu titlurile Fondului Proprietatea, care de regula sunt cele mai lichide din piata, au fost realizate transferuri de aproape 1,2 milioane lei, iar pretul a crescut cu 0,48%, la 0,5275 lei.

Un deal a fost realizat si cu actiuni SIF Banat-Crisana, pentru 565.000 de lei, la un pret de 1,131 lei, cu 0,79% sub inchiderea de joi. Pe piata principala, aceste titluri au stagnat la 1,14 lei, pe un rulaj de doar 11.000 de lei.

#tranzactii BVB vineri, #indici BVB vineri, #lichiditate BVB , #Tranzactii bursiere