Afacerile cu terenuri se muta din centrul orasului pe tarla

Joi, 05 Iulie 2007, ora 10:12
958 citiri

Strainii cauta suprafete mari de teren pentru a-si muta in Romania afacerile din domeniul agriculturii. Facilitatile de care beneficiaza astfel de investitii in Romania si preturile mici ale terenurilor agricole se dovedesc atractive pentru investitorii straini.

"Interesul marilor companii agricole europene pentru disponibilitatile de suprafete agricole ale Romaniei nu mai este pus sub semnul indoielii. Sunt strategii clare de comasare de mari suprafete de teren necesare unor activitati agricole de performanta", spune Liviu Ureche, expert imobiliar.

Preturile pentru astfel de terenuri pornesc de la 1.100 de euro pentru un hectar si ajung si la 3.000-4.000 de euro/hectar, in functie de calitatile suprafetei oferite spre vanzare. Daca in ceea ce priveste terenurile intravilane, in marile orase oferta este aproape epuizata, piata terenurilor agricole abia se deschide.

Piata este inca in formare, insa cererea este diminuata de calitatea ofertei. "Marea lacuna pe acest segment ramane calitatea ofertei, dificultatea comasarii suprafetelor mari de teren agricol", apreciaza Liviu Ureche. De altfel, suprafetele cerute nu sunt deloc mici. "Se cauta numai terenuri compacte si mari.

La campie se cer suprafete care pornesc de la 500 de hectare, iar la deal, pentru livezi, se cer terenuri de peste 100 de hectare. Este o oarecare cerere, dar nu este inca o piata fierbinte. Deocamdata nu sunt tranzactii multe pentru ca nu sunt terenuri compacte", apreciaza Calin Clinciu, director de comunicare la compania Euroest.

<b>Bloombiz</b>

Continuarea(Sursa: <a href=http://www.cotidianul.ro/index.php?id=12052&art=31669&cHash=36ac5da9d9/ target=_blank>Cotidianul</a>)