Catalin Chelu, participant la sistemul Depozitarului Central

Vineri, 09 Aprilie 2010, ora 12:45
1111 citiri
Catalin Chelu, participant la sistemul Depozitarului Central

Depozitarul Central (DC) a admis, joi, firma de brokeraj a omului de afaceri Catalin Chelu, City Invest Galati, ca participant la sistemul de compensare decontare si registru, fara a avea calitatea de agent custode, a anuntat, vineri, institutia de compensare - decontare, informeaza Mediafax.

Astfel, numarul institutiilor autorizate de Depozitarul Central in calitate de participanti la sistemul de compensare - decontare si registru care nu detin calitatea de agent custode a ajuns la 70.

City Invest are un capital de 550.000 de lei, divizat in 550.000 de actiuni cu o valoare nominala de un leu.

Chelu detine 96% din titluri, in structura actionariatului regasindu-se si doua persoane fizice si doua societati cu raspundere limitata, fiecare cu cate 1% din actiuni.

CNVM a restrans activitatea firmei de brokeraj, in iulie 2009, deoarece capitalurile proprii au scazut sub echivalentul in lei al sumei de 125.000 de euro, pentru care a primit autorizatia de functionare, in conditiile in societatea nu a intermediat tranzactii.

Omul de afaceri a declarat la acea data pentru Mediafax ca valoarea capitalurilor proprii a scazut deoarece firma nu a avut activitate de la infiintare, in noiembrie 2008, iar angajatii au fost platiti in acest interval din fondurile City Invest.

#catalin, #chelu, #depozitarul, #central , #Tranzactii