Cursul de referinta BNR scade la 4,3005 lei/euro

Miercuri, 04 Noiembrie 2009, ora 13:16
943 citiri
Cursul de referinta BNR scade la 4,3005 lei/euro

Cursul de referinta anuntat de BNR a scazut cu 0,03% fata de marti, atingand valoarea de 4,3005 lei/euro.

Fata de dolar, cursul de referinta al BNR este de 2,9130 lei/dolar, in scadere cu peste 2 bani (0,84%) fata de cel de marti.

 

"E o stare de expectativa, in conditiile in care pe plan politic se asteapta vesti proaste, iar pe plan bancar, investitorii se asteapta ca BNR sa tina in continuare lucrurile sub control si sa sprijine leul", a declarat un dealer bancar pentru NewsIn.

Leul s-a apreciat usor in primele tranzactii, de la 4,2990 la 4,2960 lei/euro, dupa care s-a depreciat treptat pana in apropiere de 4,3030 lei/euro, iar la 13:55, bancile cumparau un euro cu 4,3030 lei si il vindeau cu 4,3080 lei.

Pe pietele din regiune, cursul forintului a oscilat intre 276,32 si 278,47 forinti/euro, iar cel al zlotului intre 4,2624 si 4,2824 zloti/euro.

Pe plan international, cursul dolarului a scazut de la 1,47 la 1,4770 dolari/euro, dupa care a recuperat o parte din teren, ajungand ca la 13:55, ora Romaniei, euro sa fie cotat la 1,4760 dolari.

Fata de dolarul american, cursul de referinta afisat miercuri de BNR a scazut cu peste 2 bani (0,84%), pana la 2,9130 lei/dolar, de la nivelul de marti, de 2,9376 lei/dolar.

Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei de miercuri, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 9,98% pe an, in usoara scadere fata de cel din sedinta anterioara, de 10,09% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR) dobanda a scazut la 10,48% pe an, de la nivelul de marti, de 10,59% pe an.

Pe piata monetara, dobanzile la depozitele pentru o zi de tip overnight continua sa se mentina la niveluri ridicate, de 10-10,50% pe an, peste nivelul dobanzii cheie, de 8% pe an.

 

#bnr, #curs, #cursul, #euro, #finante, #lei, #referinta , #Tranzactii