Investitiile in centre comerciale in Romania au ajuns anul trecut la peste 1,1 miliarde de euro

Luni, 04 Februarie 2008, ora 10:11
1257 citiri
Investitiile in centre comerciale in Romania au ajuns anul trecut la peste 1,1 miliarde de euro

Investitiile din Romania in proprietati comerciale au ajuns anul trecut la 1,1 miliarde euro, iar intreaga piata din Europa, fara Marea Britanie si Irlanda de Nord, a fost evaluata la 27,7 miliarde euro, in crestere cu 7% fata de 2006, arata propertywise, care citeaza un raport Jones Lang LaSalle.

Potrivit companiei de consultanta Jones Lang LaSalle, cel de-al patrulea trimestru al anului trecut a inrergistrat investitii de doar 6,6 miliarde de euro, in scadere fata de perioada similara din 2006 cand au fost inregistrate investitii de 10,1 miliarde euro.

Acelasi raport mai arata ca numarul tranzactiilor cu proprietati comerciale, realizate pe parcursul anului trecut in 25 de tari europene, a crescut cu patru procente fata de 2006, ajungand la 43 de centre comerciale vandute.

Analistii Jones Lang LaSalle sustin ca piata de retail din Germania a generat 26% din totalul investitiilor, ceea ce reprezinta aproximativ 7,3 miliarde de euro.

"Fara a fi o surpriza, piata de retail din Rusia a fost una din cele mai active ale anului trecut, fiind luata cu asalt de investitorii dornici de un profit cat mai mare. in top s-a mai clasat si Turcia, cu investitii de 940 milioane de euro. in acelasi timp, Romania a inregistrat o crestere mai mult decat surprinzatoare in sectorul de retail, sarind anul trecut la 1,1 miliarde de euro", mai spun analistii companiei de consultanta.

In ianuarie 2008, Jones Lang LaSalle raporta un declin al investitiilor din Europa pe parcursul anului trecut in sectorul imobiliar, datorita unei scaderi a tranzactiilor in cea de-a doua parte a anului.

Jones Lang LaSalle furnizeaza servicii de consultanta pentru achizitii si vanzari de proprietati, investitii si management imobiliar, fiind prezenta cu peste 150 de reprezentante in peste 450 de orase din 50 de state. Compania a inregistrat in 2006 venituri de peste doua miliarde de dolari si detine un portofoliu de peste un miliard de metri patrati in intraga lume.

<b>Bloombiz.ro Newsletter </b>

Aboneaza-te la <a href=http://newsletter.vodanet.ro/gateway/?a=YT1CbG9vbWJpel8xMiZiW109aW5mb2Jsb29tYml6XzE4 target=_blank>newsletter-ul infoBloombiz</a> ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.