Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Tranzactiile cu instrumente financiare derivate au noi reguli

Tranzactiile cu instrumente financiare derivate au noi reguli

Uniunea Europeana (UE) a prezentat, miercuri, noi reguli pentru controlul tranzactiilor cu instrumente derivate si restrictionarea celor de tip "short selling" (vanzare in lipsa a unor titluri), parte a masurilor luate ca raspuns la criza financiara, potrivit Financial Times, informeaza Mediafax.

Noile reglementari vor impune raportarea contractelor cu instrumente financiare negociate pe piete nereglementate (OTC - over the counter) catre asa numitele registre centrale de tranzactii, iar informatiile ar urma sa fie disponibile pentru autoritatile de reglementare.

Propunerile urmeaza acordului de anul trecut al statelor din G20 privind standardizarea tranzactiilor cu instrumente derivate si transferarea lor pe burse sau platforme electronice.


UE s-ar coordona astfel cu noile reglementari care vor intra in vigoare in Statele Unite.


Regulile propuse vor avea nevoie de acordul statelor membre si al Parlamentului European, scopul fiind intrarea in vigoare de la sfarsitul lui 2012.


Tranzactiile cu derivate OTC implica de obicei bancile si pana in prezent nu au fost derulate prin burse. Dupa prabusirea Lehman Brothers in urma cu doi ani, autoritatile de reglementare au decis ca este necesara o supraveghere mai buna a acestei piete pentru a reduce riscul din sistemul financiar mondial.


"Nicio piata financiara nu-si poate permite sa ramana un teritoriu al Vestului Salbatic. Lipsa oricarui cadru de reglementare pentru derivatele OTC a contribuit la criza financiara si la consecintele acesteia", a afirmat comisarul pentru Piete Interne, Michel Barnier.


Noile reguli vor acoperi contractele folosite pentru administrarea riscului pe pietele financiare si cele ale materiilor prime.


In cazul in care contractele vor fi folosite de companiile din afara sectorului financiar pentru activitati reale de hedging (limitare a riscului), acestea vor fi scutite de obligatia de raportare.


O noua autoritate europeana pentru piete de capital va avea rolul de a decide care contracte trebuie notificate si va supraveghea registrele centrale de tranzactii.


Comisia a anuntat, miercuri, si propunerile privind restrictionarea tranzactionarii short-selling si a contractelor de asigurare a datoriilor impotriva riscului de neplata (credit default swaps).


Autoritatile nationale vor putea restrictiona temporar vanzarile de tip short-selling pentru orice instrumente financiare, urmand sa coordoneze decizia cu autoritatea europeana pentru piete de capital.


Regulile, mai putin aspre decat ideile discutate anterior, vor intampina probabil rezistenta din partea traderilor si fondurilor de hedging, noteaza Financial Times.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1703 ori