Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Retrogradarile din Europa nu vor avea efecte pe termen lung asupra burselor

Retrogradarile din Europa nu vor avea efecte pe termen lung asupra burselor


Ca si in cazul retrogradarii SUA de acum cinci luni, retrogradarea Frantei si Austriei cat si avertismentele date de agentia Standard&Poor's (S&P) privind retrogradarea altor state din zona euro au declansat o scadere a burselor pe piata de credite, insa efectele nu vor fi de lunga durata.

Scaderile burselor europene ca urmare a retrogradarilor anuntate de S&P nu vor fi de lunga durata, desi e posibl ca tranzactiile bursiere sa fie afectate pe termen scurt spre mediu, scrie CNBC.

Bursele din SUA au scazut cu sub 1%, vineri, in timp ce preturile titlurilor Trezoreriei americane au crescut putin, oprite de vestile potrivit carora S&P va retrograda state din zona euro.

De asemenea, randamentele obligatiunilor franceze au crescut moderat fata de cele germane, cu circa 0,12% la jumatatea zilei de vineri, acesta fiind un semn ce demonstreaza ca pietele nu prevedeau cutremurul pe care S&P se pregatea sa-l starneasca.

Chiar si cei mai pesimisti sunt de parere ca retrogradarile tarilor europene nu va influenta in mod important pietele.

"Tendinta initiala este de scadere, in sensul ca actiunile vor scadea pe termen scurt", a afirmat un analist de la United-ICAP.

"Fie ca vom avea de-a face cu un trend descendent pe termen lung sau nu, numai pretul actiunilor o va putea confirma", a mai precizat acesta.

Totodata, analistii sunt de parere ca orice inversiune a situatiei va reprezenta o oportunitate buna de a vinde dividende si marfuri.

In ceea ce priveste dividendele, acestea vor fi cele mai afectate de turbulentele din zona euro, cresterea acestora urmand sa incetineasca in mod semnificativ.

Referitor la relatiile cu investitorii americani, analistul Jim Paulsen de la Wells Capital Management este de parere ca modul in care americanii vor reactiona la ce se intampla in Europa depinde de starea economiei americane.

"Daca economia americana e intr-o situatie buna atunci SUA nu e vulnerabila in fata Europei, dar daca economia americana incepe sa scada, atunci Europa devine importanta", a declarat acesta.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 995 ori