Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Profitul net al BVB a crescut de 2,5 ori in primele noua luni

Profitul net al BVB a crescut de 2,5 ori in primele noua luni


Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inregistrat in primele noua luni din acest an un profit net de 15,81 milioane lei, in crestere de 2,5 ori fata de rezultatul obtinut in aceeasi perioada din 2010, de 6,17 milioane lei, se arata intr-un comunicat al Bursei.

Cifra de afaceri a BVB a crescut cu 53,6% in primele noua luni, pana la 16,90 milioane lei, de la 11 milioane lei in intervalul similar din 2010, "in principal, datorita cresterii veniturilor realizate din activitatea de tranzactionare, a fluxului de noi participanti si emitenti precum si datorita vanzarii de informatii bursiere".

Cheltuielile operationale au cumulat 10,13 milioane lei, fata de 9 milioane lei in ianuarie-septembrie 2010, "sub trendul de crestere a veniturilor operationale, in conditiile diminuarii cheltuielilor de functionare si a cheltuielilor de personal, cat si a implicarii mai active a BVB in activitati de promovare a instrumentelor disponibile la tranzactionare, pentru educarea investitorilor si targetarea potentialilor emitenti".

Totodata, BVB a inregistrat o crestere de peste 3 ori a profitului operational, de la 2,10 milioane lei la 6,77 milioane lei lei, in conditiile in care, in trimestrul III din 2011, rezultatul din activitatea operationala a fost profit de 2,51 milioane lei, fata de pierdere in aceeasi perioada a anului trecut.

"Rezultatele financiare din primele noua luni sunt bune si apropiate de tinta asumata la inceputul acestui an. Este important faptul ca Bursa de Valori Bucuresti a inregistrat in acest an trei trimestre consecutive de profit operational, fata de pierderea operationala in trimestrul III al anului trecut. Rezultatul obtinut a fost posibil ca urmare a cresterii valorii de tranzactionare pe toate pietele operate de BVB, dar si a unui control strict al costurilor", a declarat Valentin Ionescu, director general BVB.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: NewsIn
Articol citit de 513 ori