Bursa de la Bucuresti a inchis incert sedinta de joi

Joi, 02 Februarie 2012, ora 17:58
1076 citiri
Bursa de la Bucuresti a inchis incert sedinta de joi

Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au inchis indecis sedinta de tranzactionare de joi, patru indici consemnand cresteri cuprinse intre 0,06% (BET) si 1,43% (ROTX), BET-C scazand cu 0,17%, iar BET-NG cu 1,76%.

Rulajul actiunilor listate la BVB era de 58,13 milioane lei (13,37 milioane euro) la finalul sedintei. Cea mai mare lichiditate a fost atrasa de titlurile Fondul Proprietatea (FP), de 21,19 milioane lei, cotatia lor urcand cu 1,36%, la 0,5200 lei/actiune.

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 0,06%, pana la 4.929,67 puncte, iar indicele compozit BET-C a pierdut 0,17%, ajungand la 2.938,29 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), inregistra un avans de 1,28%, pana la 23.391,29 puncte, in vreme ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a urcat cu 1,43%, la 9.549,60 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a castigat 0,37%, pana la 467,04 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a coborat cu 1,76%, ajungand la 685,94 puncte.

#Bursa Valori Bucuresti sedinta joi, #BVB sedinta joi, #indici bvb , #Rezultate financiare