Bursa crestea usor in debutul sedintei de azi

Marti, 30 Iunie 2009, ora 11:56
1415 citiri
Bursa crestea usor in debutul sedintei de azi

Apatia se mentinea pe Bursa de la Bucuresti dupa prima jumatate de ora a sedintei de marti, rulajul ridicandu-se la doar 1 milion de lei, pe o piata in crestere usoara, cu 0,74%, in care cele mai importante tranzactii erau realizate cu actiuni Biofarm si Transgaz, informeaza NewsIn.

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, crestea cu 1,16%, pana la 3.430,23 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, urca cu 0,74%, pana la 2.097,73 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), castiga cel mai mult - 1,93% - pana la 16.770,12 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, crestea cu 1,52%, ajungand la 6.866,47 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, urca cu 1,33%, pana la 330,28 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, crestea cu 0,75%, pana la 492,79 puncte.

Bursele din Statele Unite au inchis sedinta de luni in urcare, in contextul in care scumpirea petrolului a sustinut actiunile din sectorul energetic, pe o piata atenta la datele privind economia, ce urmeaza sa fie publicate in cursul saptamanii.

Datele de la inchidere au aratat ca indicele Dow Jones a urcat cu 1,08%, la 8.529,38 puncte, iar indicele Nasdaq a avansat cu 0,32%, la 1,844.06 puncte. De asemenea, indicele Standard& Poor's a crescut cu 0,91%, la 927,23 puncte.

Actiunile Biofarm
(BIO) erau cele mai lichide dupa prima jumatate de ora, cu un rulaj de 163.754 lei, si se apreciau cu 4%, pana la 0,1820 lei, in vreme ce titlurile Trangaz Medias (TGN) pierdeau 0,41%, pana la 144,70 lei, pe fondul unor schimburi de 135.850 lei.

De asemenea printre cele mai lichide titluri se numarau si cele ale Socep (SOCP), dupa transferul unui pachet de 1 milion de actiuni, la pretul de 0,1250 lei, in stagnare fata de sedinta precedenta.

Titlurile Petrom (SNP) se scumpeau cu 1,30%, la 0,2330 lei, in urma unor schimburi de 104.646 lei.

Pe sectorul SIF, cele mai tranzactionate erau titlurile SIF Oltenia (SIF5), cu o lichiditate de 84.114 lei si o apreciere de 1,76%, la cotatia de 0,8650 lei.

Totodata, actiunile SIF Moldova (SIF2) se apreciau cu 1,43%, la pretul de 0,71 lei, pe suportul unor tranzactii reduse, de 58.059 lei.

Creditarea privată, în creștere, în luna februarie – TradeVille
Creditarea privată, în creștere, în luna februarie – TradeVille
Creditarea Privata, In Creștere, In Luna Februarie Conform datelor BNR, creditarea privata a crescut, in luna februarie 2024, cu 4.9% fata de aceeași perioada a anului precedent, soldul...
Vladimir Ghiță (Fort) la Quarterly Report 3: ”Ne dorim să listăm compania la BVB”
Vladimir Ghiță (Fort) la Quarterly Report 3: ”Ne dorim să listăm compania la BVB”
Vladimir Ghiță, CEO Fort, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal TradeVille, unde a vorbit despre...
#bursa, #bvb, #indici, #capital , #stiri BVB