BVB tremura in rand cu restul burselor. Analisti - E o perioada buna de achizitii

Luni, 08 August 2011, ora 17:27
2186 citiri
BVB tremura in rand cu restul burselor. Analisti - E o perioada buna de achizitii

Bursa de Valori Bucuresti urmeaza tendinta mondiala de scadere, pe fondul retrogradarii ratingului de tara al SUA. Fiind o bursa mica, speculativa, dupa cum o numesc analistii din piata, BVB asteapta investitorii cu apetit la risc. In opinia analistilor chestionati de Bloombiz.ro, cel mai mare castig il vor avea cei care vor cumpara cand preturile vor atinge pragul de jos si vor vinde cand Bursa va intra pe crestere. "Acum este momentul in care se pot face investitii la preturi mici", atrag atentia specialistii din piata. 

Ovidiu Dumitrescu, CFA Tradeville

- In prezent sentimentul general al investitorilor din piata este unul negativ ceea ce conduce la corectiile importante la care asistam, ultima valoare a indicatorului european de incredere investitionala Sentix (care a ajuns la -13.5 fata de valoarea anterioara de +5.3) fiind cea mai buna dovada.

- In ceea ce priveste comportamentul investitorilor in aceasta perioada, conduita difera de la caz la caz. De exemplu, daca pierderile potentiale nu sunt importante relativ la portofoliu sau la intreaga avere a investitorului, iar inclinatia psihologica a acestuia este catre prudenta, scenariul optim ar putea fi implementarea unei strategii de iesire si abordarea unei atitudini de genul “asteapta si vezi’ (“wait & see”). Aici exista riscul ca respectiva corectie sa fie de scurta durata, iar la revenire investitorul sa plateasca preturi mult mai mari decat cele de vanzare.

- In cazul unui investitor care a suferit deja pierderi importante, in special in raport cu totalul activelor pe care le detine, alegerea este mai dificila: poate accepta acele pierderi pentru ca apoi sa ramana "pe cash" pana cand pietele se calmeaza si exista din nou posibilitatea unor cresteri sau, daca nu anticipeaza sa aiba nevoie prea curand de banii pe care ii poate recupera la preturile actuale, poate sa considere investitia una pe termen lung, ceea ce in cazul actiunilor inseamna 10 ani sau mai mult.

- In cea de-a doua situatie exista riscul ca actiunile detinute sa nu creasca niciodata suficient de mult pentru a recupera atat pierderile efective cat si costurile de oportunitate. Totul depinde de capacitatea investitorului de a isi asuma pierderi viitoare si de inclinatia sa catre asumarea riscului.

- Cel mai pesimist scenariu este intotdeauna un crah bursier, insa nu exista in prezent suficiente elemente care sa conduca la acest deznodamant. Cred ca asistam la o corectie severa rezultata din ajustarea asteptarilor investitorilor, asteptari care incorporeaza acum un scenariu de baza in care SUA si UE vor cunoaste o lunga perioada de cresteri economice modeste. Este foarte posibil ca, in cateva saptamani, sa revenim pe crestere, insa nu una spectaculoasa.

Dan Nicu, Presedinte BRD Asset Management

- Bursa de la Bucuresti este foarte afectata fiind o bursa mica si cu lichiditate redusa, de aceea nu poate fi decorelata de evolutiile burselor internationale. Din pacate, impactul intotdeauna se vede mai puternic pe BVB.

- Ma astept la o revenire a tuturor pietelor. In momentul de fata, pietele sunt afectate in primul rand de neincrederea din randul investitorilor, dar si de evenimentele care sunt de natura negativa- retrogradarea ratingului SUA si datoriile suverane.

- Daca privim din perspectiva optimista, putem considera ca e o perioada in care titlurile sunt la preturi mici

- In momentul in care se ia decizia de investire, trebuie facuta o analiza; dupa parerea mea, nu trebuie actionat emotional. Pe plan local, se observa ca investitorii actioneaza emotional, mai ales ca e o Bursa speculativa

- Cei care au o strategie de investitii pe termen mediu si lung si nu sunt investitori speculativi, ar fi bine sa-si reanalizeze portofoliile; in masura in care pot face o reorientare, sa o faca.

- Acum este momentul in care se pot face investitii la preturi mici; pe de alta parte, exista riscul ca ceea ce vinzi sa vinzi tot la preturi mici

- Eu nu recomand sa se actioneze emotional, pe fondul spiritului de turma

Mihail Ion, Presedinte Raiffeisen Asset Management

- Vorbim de o evolutie in acelasi ton cu pietele globale, un comportament orientat catre vanzare; nu ar trebui sa fie surprinzator faptul ca pe o piata cu o lichiditate mai redusa, un astfel de comportament se poate reflecta si in corectii mai puternice.

- E o perioada destul de greu de anticipat, m-as fi asteptat ca pesimismul sa se mentina; investitorii de pe piata locala se aflau intr-o perioada de asteptare chiar inainte de evenimentele de pe plan extern

- In ceea ce priveste vanzarile, se observa un comportament mai agresiv din partea investitorilor, tocmai cand cotatiile sunt la un nivel mai scazut. In general, asta se vede in comportamentul investitorilor de retail.

- Daca luam in calcul randamentele indicilor bursieri si le comparam cu randamentele pe care le obtin clientii cu plasamente in fonduri mutuale, castigurile pe care le extrag investitorii din fonduri sunt mult mai mici decat randamentele fondurilor, tocmai din cauza faptului ca vorbim de o cumparare cand piata e deja destul de sus si de vanzare cand piata e jos.

- Sunt convins ca cel mai mare castig il vor avea cei care vor cumpara cand preturile sunt jos si vor vinde cand piata pare scumpa

- La momentul actual putem vorbi despre o revizuire in jos a asteptarilor de crestere economica la nivelul economiei globale si cred ca, fara exceptie, putem sa vedem cresteri mai slabe in SUA, in Europa Occidentala si in pietele emergente.

- Pentru viitorii ani, masurile de ajustare fiscala care se impun nu numai in America, dar si in Europa in economiile dezvoltate vor ingreuna cresterea economica, insa cred ca la momentul asta e devreme sa vorbim de o reintrare in recesiune. Putem vorbi, insa, despre o crestere mai timida pe viitor.

Razvan Pasol, Presedinte Intercapital Invest

- Din cauza faptului ca BVB este corelata cu bursele internationale, evolutiile sunt similare. Indicii principali ai Bursei Bucuresti au scaderi de pana la -7%

- La preturile actuale, actiunile sunt atragatoare, insa nu spune nimeni ca acestea nu pot deveni si mai atragatoare pe termen scurt, preturile mai pot scadea.

- Investitorii vand o parte din detineri pentru a-si reduce riscurile si probabil asta este cea mai prudenta solutie in contextul actual.

- In cazul celor care nu detin actiuni, merita vazut cand se opreste aceasta tendinta de scadere si atunci ar trebui sa se faca achizitii pentru ca preturile sunt intr-adevar bune.

- Evolutia de la BVB depinde de evolutia burselor internationale, care la randul lor depind de masurile pe care Guvernele le vor lua.

Eugen Voicu, presedinte Certinvest

- Bursa de la Bucuresti urmeaza trendul burselor la o amplitudine un pic mai mare decat pe celelalte piete mature. Volatilitatea este cea care ne face sa suferim mai mult in perioadele de scadere, urmand sa recuperam mai mult in perioadele de crestere.

- Bursa de Valori Bucuresti isi va reveni in ton cu celelate burse, insa trebuie sa avem in vedere doua scenarii mai importante. In primul rand, lucrurile ar putea sa-si revina in cateva zile, insa o revenire pe termen lung sustenabila nu vom vedea decat in 3-5 ani.

- Un alt scenariu ar fi sa intram intr-o perioada mai lunga de recesiune, asemanatoare cu perioada japoneza din anii 90

- Exista si varianta in care am putea vedea un al doilea val al crizei, mai puternic decat primul. Aceasta varianta poate fi evitata cu conditia de mobilizare la nivel international.

- Sentimentul de incredere trebuie sa reinvie avand sprijinul clasei politice si al conducatorilor institutiilor suprastatale; daca totul se reduce doar la fluxuri financiare, nu e suficient

- Trebuie sa existe masuri pe termen lung care sa denote intelegerea situatiei, guvernele trebuie sa-si reduca din cheltuieli, sa faca tot posibilul sa creasca veniturile. In plus antreprenoriatul ar trebui incurajat inclusiv in administratia guvernamentala – impozitele pot fi stranse de companii private.

- Dupa parerea mea, antreprenoriatul este suportul care poate relansa economia.

HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
Evoluția Cifrei De Afaceri Din Comerțul Cu Ridicata Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule si motociclete) a scăzut, in luna ianuarie, cu 20%...
Creditarea privată, în creștere, în luna februarie – TradeVille
Creditarea privată, în creștere, în luna februarie – TradeVille
Creditarea Privata, In Creștere, In Luna Februarie Conform datelor BNR, creditarea privata a crescut, in luna februarie 2024, cu 4.9% fata de aceeași perioada a anului precedent, soldul...
#achizitii burse, #analisti bursa de valori bucuresti, #bursa, #bvb, #investitii preturi mici bursa, #prabusire burse, #speculatori , #stiri BVB