Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Cresterile de la BVB au scumpit derivatele Sibex

Cresterile de la BVB au scumpit derivatele Sibex

A doua zi de cresteri de la Bursa de Valori Bucuresti a mentinut miercuri pe verde cotatiile derivatelor jucate la Bursa din Sibiu (Sibex), starnind totodata entuziasmul investitorilor, care au incheiate peste 11.800 de contracte la termen, in valoare de 5,65 milioane lei.

Actiunile de la Bursa de Valori Bucuresti au inregistrat miercuri a doua zi de apreciere, favorizata de datele privind cresterea economica peste asteptari din 2008, cat si de evolutia pozitiva a pietelor europene.

Astfel actiunile SIF au castigat in medie 5,24%, urcand si cotatiile derivatelor avand ca activ suport titlurile SIF Oltenia si SIF Moldova.


"Ultimele doua zile au readus cresterile atat de necesare pietei de capital, greu incercata de trendul descendent. Desi pe futures se castiga si pe un astfel de trend, chiar si investitorii in derivate au apreciat revenirile pe plus, dovada si lichiditatea in urcare", a declarat un broker din piata.


Pe primul loc in topul lichiditatii in sedinta de luni s-au pozitionat din nou derivatele pe actiuni SIF Oltenia (DESIF5), cu 8.824 de contracte incheiate, in timp ce derivatele pe titluri SIF Moldova (DESIF2) au atras aproape 2.400 de contracte.


Astfel, derivatele SIF Oltenia cu scadenta martie s-au apreciat cu 0,0228 lei pentru scadenta in martie, pana la 0,3449 lei/titlu, in timp ce pentru iunie DESIF5 s-au scumpit cu 0,022 lei, pana la 0,3540 lei/actiune.


Pentru septembrie, derivatele DESIF5 au fost cotate la 0,368 lei, cu 0,0229 lei mai mult decat in sedinta precedenta, iar pentru decembrie au castigat 0,017 lei, la 0,377 lei/actiune.


O evolutie ascendenta a fst inregistrata si de derivatele pe actiuni SIF Moldova (DESIF2), care au fost cotate pentru scadenta martie la 0,302 lei, in urcare cu 0,0252 lei, iar cele cu scadenta in iunie s-au scumpit tot cu 0,0252 lei, la 0,3003 lei/actiune.


Pentru scadenta septembrie 2009, derivativele DESIF2 au castigat 0,0206 lei, ajungand la cotatia de 0,3193 lei/actiune, in timp ce pentru scadenta decembrie s-au scumpit cu 0,0068 lei, pana la 0,3071 lei.


Pe segmentul valutar, perechea EUR/RON a atras 435 contracte.


Moneda unica a fost cotata pe derivatele cu scadenta in martie la 4,303 lei, in scadere cu 0,0075 lei fata de sedinta precedenta, iar pentru scadenta iunie, euro a fost cotat la 4,4152 lei, in scadere cu 0,0066 lei.


In septembrie, investitorii se asteapta ca euro sa valoreze 4,5106 lei, cu 0,0196 lei mai mult fata de nivelul estimat in sedinta precedenta, iar pentru decembrie moneda unica este cotata la 4,6121 lei, in scadere cu 0,0279 lei.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 940 ori