Deprecierea actiunilor Petrom si SIF Oltenia BVB

Vineri, 08 Mai 2009, ora 14:34
1199 citiri
Deprecierea actiunilor Petrom si SIF Oltenia BVB

Actiunile tranzactionate la Bursa de Valori Bucuresti se scumpeau in medie cu peste 1% la jumatatea sedintei de vineri, insa corectiile suferite de titlurile Petrom si SIF Oltenia au temperat avansul indicilor, potrivit Newsin.

In prima jumatate a sedintei bursiere de vineri, lichiditatea pietei a fost de 24,56 milioane lei (5,95 milioane euro), cu o treime sub nivelul din aceeasi perioada a sedintei anterioare, de 36,72 milioane lei (8,82 milioane euro).

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, crestea cu 1,37%, pana la 3.342,15 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, urca cu 1,52%, pana la 2.156,17 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), castiga 1,32%, pana la 19.658,27 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, crestea cu 1,32%, ajungand la 6.788,69 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, urca cu 1,38%, pana la 341,47 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, crestea cel mai putin, cu 0,09% pana la 478,77 puncte.

Bursele europene cresteau semnificativ la jumatatea sedintei de tranzactionare, dupa ce rezultatele testelor de stres realizate de Statele Unite asupra bancilor au calmat temerile investitorilor.

Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de actiuni listate pe bursa londoneza, FTSE, crestea cu 1,22%, pana la 4.452,50 puncte, iar indicele pietei din Frankfurt, DAX, urca cu 2,30%, pana la 4.914,39 puncte.

Indicele celor mai solide 40 de actiuni de la Bursa din Paris, CAC40, castiga 1,92%, pana la 3.314,03 puncte.

Actiunile SIF Oltenia (SIF) erau in continuare cele mai lichide din piata, cu un rulaj de aproape 6 milioane lei, dar si-au accentuat deprecierea la 3%, pana la 0,97 lei, ca urmare a trecerii datei de inregistrare pentru identificarea actionarilor care vor primi dividende din profitul pe anul trecut.

In schimb, titlurile SIF Moldova (SIF2) s-au scumpit cu 3,53%, la 0,88 lei, in urma unor schimburi de 2,36 milioane lei, fiind urmate de actiunile SIF Transilvania (SIF3), care au castigat 4,12%, ajungand la 0,505 lei, pe o lichiditate de 1,48 milioane lei.

La inceputul zilei, SIF 3 a anuntat pentru primul trimestru un profit net de 4 milioane lei, de trei ori mai mic fata de cel obtinut in aceeasi perioada din 2008.

Actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) au avansat cu 0,98%, la 1,03 lei, pe o lichiditate de 1,4 milioane lei, in vreme ce actiunile SIF Muntenia (SIF4) s-au scumpit cu 2,24%, pana la 0,6850 lei.

Pe sectorul bancar, actiunile BRD SocGen (BRD) erau printre performele pietei, cu o apreciere de 6,25%, la 8,50 lei, in urma unor schimburi de 3,8 milioane lei.

Titlurile Bancii Transilvania (TLV) s-au scumpit cu 1,79%, la 1,14 lei, in timp ce actiunile Erste Bank (EBS) s-au depreciat cu 0,35%, la 86,10 lei.

La nivelul sectorului energetic, titlurile Petrom s-au mentinut in continuare pe rosu, afisand o scadere a pretului cu 1,91%, pana la 0,205 lei, dupa ce compania a publicat rezultatele financiare trimestriale la inceputul zilei, afisand o reducere cu 48% a profitului net in primele trei luni, la 506 milioane lei. Pana la jumatatea sedintei, tranzactiile cu actiuni Petrom au insumat 1,07 milioane lei.

Pe acelasi segment al pietei, titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) s-au scumpit cu 3,06%, la 0,0371 lei, in timp ce titlurile Transgaz Medias (TGN) au inregistrat o corectie de 1,57%, la 175,20 lei, dupa un avans cu peste 10% in ziua precedenta.

Compania lui Trump debutează pe bursă. Evaluarea de 9 miliarde pare exagerată, spun unii experți
Compania lui Trump debutează pe bursă. Evaluarea de 9 miliarde pare exagerată, spun unii experți
Trump Media, compania fostului președinte american Donald Trump, care deţine reţeaua de socializare Truth Social, debutează marţi, 26 martie, la bursă, pe piaţa NASDAQ, transmite CNBC....
#actiuni, #bvb, #depreciere, #sifuri, #titluri , #stiri BVB