OTP Asset Management lanseaza un nou fond de investitii

Luni, 22 Iunie 2009, ora 12:29
1482 citiri
OTP Asset Management lanseaza un nou fond de investitii

Administratorul de fonduri OTP Asset Management a lansat un nou fond de investitii cu capital garantat, OTP WiseRO, infiintat prin intermediul sistemelor Bursei si care urmeaza sa fie listat la Bursa de Valori, a declarat luni Catalin Iancu, presedintele OTP Asset Management, potrivit Newsin.

Fondul are o maturitate de trei ani si ofera posibilitatea de a incasa anual cota de participare la performanta.

"Suntem convinsi ca OTP WiseRO va deschide o noua etapa in industria de profil, raspunzand astfel cerintelor investitorilor cu un grad mediu spre ridicat de sofisticare, dar cu un apetit de risc scazut", a spus Iancu.

Oferta de vanzare a unitatilor de fond va incepe in 29 iunie 2009, unitatile de fond putand fi cumparate pe parcursul a patru saptamani de la orice punct de lucru al Intercapital Invest, sucursalele OTP Bank si prin sistemele BVB, folosind serviciile oricarei firme de brokeraj care vrea sa distribuie unitatile de fond.

Valoarea minima a investitiei este de 200 lei, iar administratorul precizeaza ca nu va percepe comisioane de achizitie sau rascumparare. Fondul urmareste evolutia unui indice dezvoltat pe modelul Wise US, care scaneaza lunar evolutia actiunilor din componenta indicelui S&P 500. Indicele a fost dezvoltat de Societe Generale.

OTP Asset Management administreaza in prezent trei fonduri deschise de investitii: OTP Avantis (actiuni, dar care in prezent este trecut in categoria altor fonduri de investitii datorita modificarii portofoliului), OTP Balansis (diversificat) si OTP Comodis (monetar).

Singurul fond inchis de investitii este OTP Garantis, activele acestui fond - de 5,4 milioane lei - fiind garantate printr-o scrisoare bancara emisa de OTP Bank Ungaria.

OTP Asset Management este al patrulea administrator de fonduri de pe piata locala, cu o cota de 6,8% si active de 101,7 milioane lei, la sfarsitul lunii mai.

Pentru acest an, OTP Asset Management mizeaza pe active de 120 milioane lei, dar presedintele administratorului de fonduri nu exclude atingerea unui nivel de 130-150 milioane lei, in contextul cresterii puternice a activelor fondurilor monetare si a evolutiei pozitive a pietei de capital.

 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Verdict oficial în cazului celei mai așteptate autostrăzi din România. Când va fi gata A7: „Nu avem emoții!”
Verdict oficial în cazului celei mai așteptate autostrăzi din România. Când va fi gata A7: „Nu avem emoții!”
Moldova încă este singura regiune din România fără autostrăzi, care să o „lege” de restul țării. Totuși, instituțiile responsabile pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere promit...
Banca Europeană de Investiţii va avea reguli mai simple pentru împrumuturile necesare investițiilor militare
Banca Europeană de Investiţii va avea reguli mai simple pentru împrumuturile necesare investițiilor militare
Banca Europeană de Investiţii (BEI) îşi va relaxa regulile privind împrumuturile pentru proiecte cu utilizare duală, militar-civilă, pentru a finanţa mai multe investiţii legate de...
#bvb, #capital, #fond, #investitii, #otp , #stiri BVB