Bursa de la Bucuresti a suferit o corectie usora in sedinta bursiera de joi, indicele celor cinci societati de investitii financiare (SIF) inregistrand un declin de 0,90%, pe un rulaj sustinut de tranzactiile cu titluri de stat, care au insumat 121,34 milioane lei.
Rulajele pe actiuni au fost reduse joi, tranzactionandu-se de numai 13,93 milioane lei (3,4 milioane euro), dar lichiditatea a sporit considerabil pe segmentul obligatiunilor, pana la 121,34 milioane lei (29,5 milioane euro), dupa transferul a 10.585 de titluri de stat.
Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scazut cu 0,13%, pana la 5.105,43 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a coborat cu 0,33%, pana la 2.943,70 puncte.
De asemenea, actiunile SIF au suferit o corectie importanta, indicele sectorial BET-FI afisand la inchidere un declin de 0,90%, pana la 28.373,90 puncte. Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a scazut cu 0,41%, ajungand la 10.277,90 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,47%, pana la 512,02 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a coborat cu 0,18%, la 671,89 puncte.
Actiunile SIF Oltenia au atras un rulaj de 2,9 milioane lei, iar cotatia a coborat cu 0,65%, la 1,54 lei, in vreme ce titlurile SIF Moldova (SIF2) s-au depreciat cu 1,47%, la 1,34 lei, pe o lichiditate de 1,41 milioane lei.
In sectorul energetic, actiunile Rompetrol Rafinare (RRC) au suferit o corectie de 0,54%, la pretul de 0,0730 lei, tranzactiile insumand 1,79 milioane lei. Pe de alta parte, titlurile Petrom (SNP) au stagnat la 0,2690 lei, pe suportul unui rulaj de 780.329 lei.