Sectorul SIF a urcat cu doar 0,44% la BVB

Miercuri, 30 Septembrie 2009, ora 18:04
1078 citiri

Indicii Bursei de la Bucuresti au incheiat sedinta de miercuri in crestere usoara, pe rulaje bune, in contextul in care marile burse europene au avut evolutii nehotarate, dar brokerii recomanda prundenta, intrucat avansul spectaculos din ultima perioada a fost accentuat de factori psihologici.

"Cred ca asteptarile sunt pozitive in ceea ce priveste evolutia pietelor de capital, deoarece saptamana viitoare vor incepe raportarile financiare ale companiilor americane, iar estimarile sunt bune sau neutre. Deocamdata, piata noastra nu a trecut de nivelurile de rezistenta, dar pe termen mediu perspectivele cred ca sunt foarte bune", a declarat, pentru NewsIn, Darie Moldovan, agent de bursa la Broker Cluj.

Lichiditatea totala a Bursei de Valori Bucuresti a urcat miercuri la la 49,5 milioane lei (11,8 milioane euro), fiind sporita de transferul unui pachet cu titluri de stat (seria B1210A), pentru 21,36 milioane lei, prin intermediul unei tranzactii negociate, de tip deal.

Totodata, piata de actiuni a avut un rulaj total de 27,86 milioane lei (6,6 milioane euro), sustinut in mare parte de schimburile cu actiuni Erste Bank si Dafora Medias.

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 0,22%, pana la 4.397,40 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 0,44%, pana la 2.657,78 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a castigat 0,44%, pana la 25.278,20 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 1,01%, ajungand la 9.385,53 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,24%, pana la 448,32 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a crescut cu 0,10%, pana la 590,84 puncte.

Bursele europene
inregistrau cresteri nesemnificative la ora incheierii sedintei BVB, in contextul in care date publicate miercuri arata ca economia SUA a scazut cu 0,7% in al doilea trimestru, mai putin decat se estima initial.

Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de actiuni listate pe bursa londoneza, FTSE, crestea cu 0,07%, pana la 5.163,22 puncte, iar indicele pietei din Frankfurt, DAX, urca cu 0,14%, pana la 5.721,61 puncte.Indicele celor mai solide 40 de actiuni de la Bursa din Paris, CAC40, crestea cu 0,40%, pana la 3.829,21 puncte.

Scaderea produsului intern brut (PIB) al Statelor Unite din al doilea trimestru a fost revizuita in jos, la 0,7%, de la 1% cat indicau primele estimari, arata datele publicate miercuri de Departamentul Comertului, citate de AFP.

Actiunile Dafora Medias (DAFR) au fost cele mai lichide din piata, cu un rulaj de 5,35 milioane lei, si au incheiat ziua cu o corectie de 1,67%, la 0,118 lei, in conditiile in care afisase o apreciere de peste 10% pe parcursul sedintei.

Pe sectorul bancar, pretul actiunilor Erste Bank (EBS) a urcat cu 4,47%, pana la 131 lei, in urma unor tranzactii de 5,17 milioane lei, in vreme ce titlurile Bancii Transilvania (TLV) au castigat 1,27%, ajungand la 1,60 lei, pe o lichiditate de 1,58 milioane lei. Actiunile BRD SocGen (BRD) s-au depreciat cu 0,79%, la 12,50 lei, pe un rulaj de 1,5 milioane lei.

Schimburile cu actiuni Broker Cluj (BRK) au totalizat 1,8 milioane lei, iar titlurile s-au scumpit cu 5,02%, la 0,2510 lei, in timp ce titlurile Petrom (SNP) s-au mentinut la cotatia de 0,265 lei, pe o lichiditate de 864.500 lei.

In sectorul SIF, actiuni SIF Oltenia (SIF5) au afisat un declin de 0,78%, la 1,28 lei, in urma unui rulaj de 2,26 milioane lei, iar titlurile SIF Moldova (SIF2) au pierdut 0,85%, ajungand la 1,17 lei, pe suportul unor schimburi de 1,1 milioane lei.

Investitorii si-au dublat banii pe actiunile SIF de la inceputul anului

Bursa a marcat de la inceputul anului o revenire puternica, dupa ce ultimele sase luni au adus cresteri spectaculoase, care au compensat pierderile inregistrate pana in martie, cand au fost atinse minimele acestui an.

"Nu stiu daca cresterea Bursei a fost exagerata, dar cu siguranta a fost neasteptata. Putem spune ca aceste cresteri au fost mari, dar nu trebuie sa neglijam si pierderile mult mai mari consemnate in 2008.

Cred ca la baza acestor evolutii sunt si multi factori psihologici, in contextul in care anul acesta investitorii de pe toate pietele au vazut ca exista si o iesire din criza", a declarat, pentru NewsIn, Razvan Pasol, presedintele si directorul general al Intercapital Invest.

"Asta nu inseamna ca am iesit din criza sau ca ne apropiem repede de iesirea din criza, dar macar vedem o iesire si cred ca din aceasta cauza s-au ajustat preturile in mod pozitiv atat de mult ", a completat Pasol.

Astfel, Bursa a crescut in 2009 cu 34,4%, potrivit indicelui BET-C, care a inceput anul 2009 cu o valoare de 1.977,10 puncte. In schimb indicele BET-FI, al sectorului SIF, si-a dublat valoarea in primele noua luni ale acestui an, de la 12.549,53 puncte, pana la 25.278,20 puncte.

De asemenea, indicele BET, care reflecta evolutia celor mai lichide zece actiuni de la BVB, a urcat cu 51,5% de la inceputul anului pana la 4.397,40 puncte.

"Pana la sfarsitul anului se poate intampla orice, sunt prea multe variabile si e greu sa facem prognoze. Este o perioada in care trebuie sa fim prudenti si sa mergem odata cu piata, deoarece evolutiile din economie nu justifica in intregime cresterile, ele fiind accentuate de factorii psihologici, care sunt instabili si nu stii cand se poate intoarce piata", apreciaza Razvan Pasol.

HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
Evoluția Cifrei De Afaceri Din Comerțul Cu Ridicata Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule si motociclete) a scăzut, in luna ianuarie, cu 20%...
Creditarea privată, în creștere, în luna februarie – TradeVille
Creditarea privată, în creștere, în luna februarie – TradeVille
Creditarea Privata, In Creștere, In Luna Februarie Conform datelor BNR, creditarea privata a crescut, in luna februarie 2024, cu 4.9% fata de aceeași perioada a anului precedent, soldul...
#sector, #sif, #bursa, #bvb, #brokeri , #stiri BVB