Vosganian: Titlurile de stat vor fi listate la BVB incepand cu luna iunie

Miercuri, 09 Aprilie 2008, ora 13:51
1335 citiri
Vosganian: Titlurile de stat vor fi listate la BVB incepand cu luna iunie

Ministrul Finantelor, Varujan Vosganian, a declarat, miercuri, ca titlurile de stat vor fi listate la Bursa de Valori Bucuresti in iunie, precizand ca a accelerat procesul de listare pentru ca fondurile private de pensii sa poata plasa banii pe care ii vor primi de la buget incepand cu luna mai. "Vom incepe, in luna mai, simularile si, potrivit calendarului stabilit cu BNR si cu Comisia Nationala de Valori Mobiliare, ar trebui ca, in luna iunie, titlurile de stat sa fie o realitate a Bursei de Valori Bucuresti", a declarat, miercuri, Vosganian.


Ministrul a spus ca, marti, a avut loc o intalnire cu experti ai BNR, BVB si CNVM, unde s-au pus la punct procedurile tehnice privind decontarea titlurilor. Vosganian a precizat ca a accelerat procesul privind listarea la bursa a titlurilor de stat pentru ca, in momentul in care fondurile de pensii vor deveni operationale, sa poata plasa banii pe care ii vor primi de la buget incepand cu luna mai.


"Este foarte important sa existe o piata lichida a titlurilor de stat, pentru ca ele sunt o investitie sigura si profitabila pentru fondurile de pensii", a precizat ministrul. Cele 18 fonduri de pensii private pilonul II vor incepe sa primeasca banii de la clientii atrasi incepand cu luna mai.


Titlurile de stat vor fi tranzactionate, simultan, la BVB si pe piata secundara dupa listarea acestora, declara, la jumatatea lunii martie, ministrul Vosganian.


"In ceea ce priveste listarea titlurilor de stat la BVB, am ajuns la o formula care presupune tranzactionarea simultana la BVB si pe piata secundara", a explicat Vosganian, precizand ca se va intalni cu grupul de experti pentru eventualele modificari legislative. "Cel putin 20% din titlurile de stat vor fi listate la bursa, restul fiind tranzactionate pe piata interbancara", a precizat ministrul.


"Prezenta titlurilor de stat ar fi fost o solutie pentru piata de capital, tinand cont de conditiile dificile din piata, deoarece investitorii s-ar fi orientat catre aceste titluri, care sunt sigure, in ciuda radamentului mai mic. Pentru viitor, este greu de anticipat care va fi volumul tranzactiilor cu titluri de stat pe piata de capital", a declarat presedintele BVB, Stere Famache.


Pentru listarea titlurilor de stat la BVB a fost alcatuita o comisie, formata din cate doi reprezentanti ai Ministerului Economiei si Finantelor (MEF), Bancii Nationale a Romaniei (BNR) si Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM).