Numarul de carduri Visa din Romania a urcat cu 5,4% intre iulie 2008 si iunie 2009, la 6,2 milioane

Miercuri, 20 Ianuarie 2010, ora 14:10
2183 citiri
Numarul de carduri Visa din Romania a urcat cu 5,4% intre iulie 2008 si iunie 2009, la 6,2 milioane

Numarul cardurilor Visa din Romania a crescut in perioada iulie 2008-iunie 2009 cu 5,4%, la 6,2 milioane, in timp ce numarul de tranzactii a avansat cu 23,2%, a declarat miercuri directorul general al Visa Europe pentru Romania, Catalin Cretu, citat de NewsIn.

In acelasi timp, valoarea tranzactiilor a crescut cu 32%. In ceea ce priveste platile cu cardul la comercianti, valoarea tranzactiilor a crescut in intervalul iulie 2008-iunie 2009 cu 43,5%, iar numarul tranzactiilor - cu 42,5%. Valoarea medie a unei tranzactii la POS s-a ridicat la 45 euro, conform reprezentantului Visa.

"La noi, un euro din 45 este cheltuit printr-un card Visa, in timp ce in Europa rata este de un euro din 9. Avem un drum lung de parcurs pana la media europeana si pentru a ajunge din urma tarile din centrul Europei", a afirmat Cretu. El a precizat ca, in 2010, Visa si-a propus ca prim obiectiv stimularea utilizarii cardurilor la comercianti prin educatie, promotii si servicii noi, dar si extinderea retelei de acceptare a acestor plati. "26% din plati sunt la comercianti si, deci, ne indreptam spre o treime, ceea ce implica o preferinta de schimbare in catzul romanilor", a mai spus Cretu.

In anul precedent, 22% din tranzactiile Visa au fost facute la comercianti. Reteaua de comercianti care accepta plata cu carduri Visa a crescut in perioada mentionata cu 23%, la aproape 74.500 comercianti, au precizat reprezentantii Visa. Pe segmentul de business, numarul de carduri Visa a crescut in intervalul iulie 2008-iunie 2009 cu 17,2%, iar suma cheltuita pe astfel de carduri a ajuns la 1,6 miliarde euro.

In ceea ce priveste frauda, reprezentantii Visa sustin ca in Romania se inregistreaza un raport frauda/vanzari de 0,005%, cu mult sub media la nivel european, de 0,058%. In Europa, Visa a inregistrat 17 miliarde de tranzactii la comercianti in perioada mentionata, in crestere cu 8,2%, valoarea acestora ridicandu-se la 856 miliarde euro. Numarul de carduri a crescut cu 5,3%, la 380,2 milioane, potrivit datelor prezentate de Visa. 

#carduri, # Visa, # tranzactii , #Carduri Visa