Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Carlos Slim isi extinde imperiul financiar. Ce achizitii pregateste in Europa

Carlos Slim isi extinde imperiul financiar. Ce achizitii pregateste in Europa


Grupul America Movil, controlat de miliardarul mexican Carlos Slim, al doilea cel mai bogat om din lume cu o avere de 69,5 miliarde dolari, a anuntat ca va lansa o oferta estimata la 7,2 miliarde euro pentru a prelua integral compania telecom olandeza KPN, la care detine 30% din actiuni.

Concernul miliardarului mexican are deja o participatie de 29,8% la KPN, iar oferta de cumparare se va materializa doar daca va fi acceptata de suficienti investitori pentru ca America Movil sa devina actionar majoritar.

America Movil propune actionarilor KPN un pret de 2,4 euro pe actiune, cu 20% mai mare decat cotatia din inchiderea sedintei de joi, evaluand astfel pachetul de 70% pe care nu il detine la 7,2 miliarde de euro, potrivit Bloomberg.

Grupul mexican a informat conducerea KPN in privinta intentiei de preluare si a cerut o intalnire cu board-ul director pentru a obtine acordul acestuia.

America Movil a cheltuit anul trecut circa 4 miliarde de dolari pentru a ajunge la participatia de aproape 30% din actiunile KPN.

Cel mai bogat om din lume este Bill Gates, cu o avere de 73,1 miliarde de dolari, potrivit indicelui miliardarilor calculat de Bloomberg.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1008 ori