Carrefour: Vanzari in crestere cu 2,1% in T3

Joi, 11 Octombrie 2012, ora 11:21
1609 citiri
Carrefour: Vanzari in crestere cu 2,1% in T3

Vanzarile Carrefour au crescut in trimestrul al treilea cu 2,1%, pana la 22,62 miliarde euro, cu o usoara imbunatatire a afacerilor in Franta si dificultati pe pietele din sudul zonei euro, precum Italia si Spania.

Vanzarile companiei pe pietele europene din afara Frantei au coborat cu 2,2%, la 5,8 miliarde euro, afectate de "presiuni asupra consumului in sudul Europei".

Afacerile din Polonia, Turcia si Romania, au avansat cu 4,7%, la 1,16 miliarde euro. In conditii comparabile, vanzarile de pe aceste piete au evoluat stabil, noteaza compania.

Pe piata franceza, afacerile Carrefour au avansat cu 1,2% in trimestrul al treilea fata de perioada similara a anului trecut, la 9,9 miliarde euro, datorita performantelor retelei de supermarketuri si magazine de proximitate, hipermarketurile afisant o scadere de 0,9%.

In Spania, guvernul a majorat de la inceputul lunii septembrie taxa pe valoare adaugata (TVA) cu trei puncte procentuale, la 21%, iar masurile de austeritate, somajul ridicat si declinul economic continua sa limiteze bugetele consumatorilor, cu un efect puternic in zona cheltuielilor discretionare.

Spania a trecut la 24% pentru TVA, pentru a reduce deficitul public

Astfel, vanzarile Carrefour in Spania au coborat cu 3,2% in trimestrul al treilea fata de perioada corespunzatoare a anului trecut, la 2,32 miliarde euro.

In Italia, afacerile companiei au scazut cu 8,3%, la 1,32 miliarde euro, din cauza scaderii puternice a consumului si intensificarii presiunilor de natura concurentiala pe piata de retail, se arata in comunicat.

Economia Italiei, la pamant. Cea mai mare scadere din 1946

Vanzarile din Belgia au urcat cu 1,5%, la 1,05 miliarde euro. Grupurile Carrefour si Delhaize (proprietarul magazinelor Mega Image din Romania) sunt anchetate de catre Consiliul Concurentei din Belgia, impreuna cu alti sapte retaileri si 11 furnizori de produse.

Carrefour si Mega Image, suspectate de "aranjarea preturilor" in Belgia

Vanzarile Carrefour au crescut puternic pe pietele emergente din America Latina si Asia. In America de Sud, compania a raportat o crestere de 5,2% pentru trimestrul al treilea, la 4,5 miliarde euro. Pe pietele asiatice, afacerile retailerului francez au avansat cu 12,3%, la 2,26 miliarde euro.

In primele noua luni ale anului, vanzarile Carrefour la nivel mondial au urcat cu 1,3%, la 66,27 miliarde euro, cu evolutii negative in Franta si pe pietele din sudul Europei si cresteri puternice in America Latina si Asia.

Carrefour a inregistrat anul trecut vanzari de 1,18 miliarde euro in Romania, in crestere cu 4,8%, in principal datorita extinderii retelei de magazine.

Compania detine in Romania 25 de hipermarketuri si 59 de supermarketuri, la care se adauga opt magazine de proximitate Carrefour Express operate de un francizor.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

AMD a dezvăluit noua sa gamă de procesoare. Cu ce specificații tehnice vin
AMD a dezvăluit noua sa gamă de procesoare. Cu ce specificații tehnice vin
AMD a dezvăluit noua sa gamă de procesoare, AMD Ryzen PRO Seria 8000 pentru desktop-uri și Seria 8040 pentru laptopuri. Noile procesoare sunt proiectate pentru a îmbunătăți semnificativ...
Razer se pregătește să lanseze primul mousepad de gaming cu LED-uri
Razer se pregătește să lanseze primul mousepad de gaming cu LED-uri
Compania Razer a anunțat lansarea noului mousepad de gaming Razer Firefly V2 Pro, promovat ca fiind primul din lume iluminat cu LED-uri, un accesoriu care transformă radical aspectul oricărui...
#Carrefour vanzari 2012, #Carrefour rezultate financiare 2012, #Carrefour vanzari Europa, #Carrefour vanzari America de Sud , #Rezultate financiare