Marile centre economice si orasele medii, noile tinte ale retailerilor

Marti, 10 Aprilie 2007, ora 01:44
1135 citiri

Trei dintre cei mai importanti jucatori de pe piata de retail din Romania, Carrefour, Auchan si Kaufland isi vor extinde anul acesta retelele de magazine nu doar in principalele centre economice ci si in orasele de marime medie, au declarat reprezentanti ai hipermaketurilor.

Carrefour Romania, proprietate a grupului francez Hyparlo, isi va extinde anul acesta reteaua de hipermarketuri cu trei magazine, doua la Iasi si unul la Cluj- Napoca, investitia fiind estimata la aproximativ 60 milioane euro, a declarat directorul de marketing, Andreea Mihai.


Inaugurarea noilor centre comerciale este programata pentru al doilea semestru al anului. Reteaua Carrefour Romania include in prezent sapte hipermarketuri in Ploiesti, Constanta, Brasov si Bucuresti. Carrefour Romania a vandut, anul trecut, prin cele sapte magazine, produse in valoare de 608,9 milioane de euro, reprezentand o crestere cu 39% fata de 2005.

Grupul comercial Auchan va deschide in a doua jumatate a acestui an patru magazine la Targu-Mures, Cluj-Napoca, Pitesti si Bucuresti. Acestei investitii ii vor mai urma in 2008 doua hipermarketuri la Constanta si Timisoara, portivit oficialilor Auchan. Retailerul francez a intrat pe piata romanesca la sfarsitul anului trecut cand a inaugurat magazinul Auchan Titan care are o suprafata comerciala de peste 16.000 de metri patrati si o parcare de 3.200 de locuri, avand o capacitate de circa 25.000 de clienti.


Anul acesta, grupul german Kaufland a deschis sase magazine noi in Piatra Neamt, Turda, Tirgu-Jiu, Sibiu, Cluj-Napoca si Iasi si estimeaza ca pana la finele anului va mai deschide opt hipermarketuri.

"Pana la sfarsitul lunii aprilie vom deschide magazine in Constanta si Roman, iar apoi in Braila", au declarat reprezentantii Kaufland. Investitia medie pentru un magazin este de opt milioane euro. Kaufland a investit, pana in prezent, in Romania, aproximativ 301 milioane euro. Anul trecut, compania a demarat un proiect in Romania, in parteneriat cu Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (BERD), care presupune investitii de 300 milioane euro pe termen lung.

Bloombiz
(Sursa: NewsIn)