Cum sa-i cheltuiesti - Editie de weekend
HOT TOPICS

Cele mai impresionante cladiri inalte din lume (Galerie foto)

Cele mai impresionante cladiri inalte din lume (Galerie foto)


In 2011, 88 de turnuri de peste 200 de metri inaltime au fost construite in lume - un numar record, comparativ cu cele 32 de turnuri construite in 2005.

Mai exista inca 96 de turnuri care urmeaza sa fie finalizate anul acesta, China fiind cel mai mare dezvoltator in caest sens, potrivit Business Insider.

Consiliul Cladirilor Inalte si al Locuintelor Urbane din Chicago, format din arhitecti si ingineri care monitorizeaza proiectele pentru cladiri inalte din intreaga lume, a stabilit recent cele mai bine realizate cladiri inalte din lume in 2012.

Consiliul a ales cele mai bune cladiri inalte pentru fiecare regiune: America de Nord si America de Sud, Asia si Australia, Europa, Orientul Mijlociu si Africa. A fost stabilita si acordarea unui premiu suplimentar pentru cea mai inovativa cladire.

The Absolute Towers din Canada



The Absolute Towers, aflate in Mississauga, Canada, o suburbie din Toronto aflata in plina dezvoltare, au fost numite cele mai bune cladiri inalte din America.



Cele doua turnuri au fost denumite "Marilyn Monroe", datorita formelor curbate care amintesc de legendara actrita. Constructia celor doua turnuri urmeaza sa fie finalizata in luna august, cand vor avea inaltimi de 179,5 metri si 150 metri.

1 Bligh Street din Asia si Australia



1 Bligh Street este cea mai mare cladire din Asia si Australia, fiind localizata in Sydney. Cladirea are un turn eliptic si se afla in apropierea centrului business din Sydney. Punctul central al acesteia este atriul din sticla si aluminiu, cea mai inalta constructie de acest tip din Australia care beneficiaza de ventilatie naturala.


Cladirea are o suprafata dubla, o fatada din sticla cu ventilatie naturala si un sistem hibrid care foloseste gaz si energie solara pentru a genera racire, incalzire si electricitate.

Palazzo Lombardia din Milano



Palazzo Lombardia din Milano a fost numita cea mai impresionanta cladire inalta din Europa. Cladirea dispune de multe spatii deschise si pasaje.



Veranda centrala a cladirii are un acoperis de sticla curbata, iar obiectivul are acoperisuri verzi si pereti climatici cu lame verticale ce se rotesc pentru a oferi umbra.

The Doha Tower din Qatar



The Doha Tower din Qatar este cea mai impresionanta cladire inalta din Orientul Mijlociu si Africa, avand forma unui cilindru. Modelele prezente pe fatada formata din mai multe straturi evoca paravane vechi islamice al caror scop era sa protejeze cladirile de soarele puternic.



"Structura acestei cladiri este o expresie frumoasa a culturii locale, realizand o conexiune intre un turn foarte modern si desene islamice vechi", spun membrii Consiliul Cladirilor Inalte si al Locuintelor Urbane.



Nu exista un nucleu al turnului Doha, astfel ca spatiul interior este disponibil chiriasilor. The Doha Tower a fost finalizat in luna martie.

Al Bahar Tower din Abu Dhabi, cea mai inovatoare cladire inalta din lume



Al Bahar Tower din Dhabi a castigat premiul pentru cea mai inovatoare cladire inalta din lume. Cladirea are o fatada dinamica, care se deschide si se inchide ca reactie la miscarea soarelui, creand un mediu confortabil pentru ocupantii acesteia.



Designul fatadei este inspirat din cultura locala, evocand un cadru din lemn specific arhitecturii traditionale islamice.

Fatada cladirii este controlata prin intermediul calculatorului pentru a raspunde la conditiile optime solare si de lumina, o tehnologie care nu a mai fost folosita la un asemenea nivel pana la constructia Al Bahar Tower.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24

Loading from
comments powered by Disqus