Decoreaza-ti casa dupa ultimele tendinte de la Paris

Sambata, 26 Ianuarie 2013, ora 00:00
4403 citiri
Decoreaza-ti casa dupa ultimele tendinte de la Paris

Stilul asiatic a fost unul dintre cele mai pregnante tendinte prezente la expozitia expozitia Maison et Objet din ianuarie. Nu trebuie sa folosesti simboluri chinezesti, ci mai degraba sa alegi acele elemente care iti plac din cultura asiatica si sa le folosesti pentru decorarea casei.

"Pentru un interior in stil oriental e nevoie de o tema, cu o poveste in spate, nu de design in sine", spun oficialii Galeriilor Noblesse, care au participat la eveniment.

"Acest stil de decoratiuni interioare nu este unul pur, ci eclectic, deoarece cuprinde elemente preluate din mai multe culturi: chineza, vietnameza, japoneza sau alte culturi estice. O casa in stil oriental nu va da niciodata impresia de dezordine si nu va avea obiecte decorative si mobilier in exces.

Mobila este finisata cu atentie, dar fara prea multe decoratiuni, accentul punandu-se pe aspectul exterior al cladirii, interioarele parand deseori austere", explica acestia, mentionand totusi ca trebuie sa faci diferenta intre stilul asiatic si cel minimalist.

Tendinte la Maison et Objet

Tendintele in materie de design interior au fost prezentate oficial la expozitia Maison et Objet, care a avut loc intre 18 si 22 ianuarie, la Paris. Astfel, in 2013 se poarta si stilul clasic frantuzesc specific secolelor XVII-XVIII, reinterpretat in cheie moderna, iar piesele vedeta anul acesta sunt fotoliile cu spatar inalt, capitonat, dar si cele scunde, cu spatar rotunjit, in forma de evantai.

De asemenea, in 2013 sunt in voga piesele si ambientele inspirate din stilul art-deco. Mobilierul (mese, comode) create din forme contorsionate ale radacinilor de copac in combinatie cu sticla sau metalul aduc o interpretare noua a artei.

Daca in 2012 pavilioanele de la Maison et Objet s-au transformat in adevarate expozitii de design si arta, predominand stilurile provensal, si colonial, 2013 sta sub marca influentei naturii asupra creatiei designerilor.

Stilul vintage ramane in tendinte

In cazul in care ti-ai decorat casa in stilul vintage, trebuie sa stii ca nu esti demodat in anul 2013: Designerii internationali recomanda ca in orice interior, indiferent de modul in care este amenajat sa fie introdus cel putin un element vintage.

Astfel, anii 1950-1970 revin in lumina reflectoarelor, iar piesele de mobilier in acel stil sunt la mare cautare, designerii reinterpetandu-le si relansand motive si culori din acea perioada, spun specialistii in design interior.

Ce obiecte de decor alegi?

Si in ceea ce priveste domeniul obiectelor de decor, in 2012 Maison et Objet a adus in prim plan atat printurile psihedelice si tesaturile specifice anilor '50-'70, cat si cele inspirate din cultura africana.

Se mentine, in continuare, tendinta eco in amenajarile interioare, sunt in voga culorile vii, dar si cele pastelate. Indiferent care este stilul pentru care opteaza in amenajare, originalitatea si bunul gust raman cele mai importante elemente, completeaza acestia.

La sectiunea tesaturi, prima editie din 2013 Maison et Objet indica utilizarea covoarelor lucrate din lana sau din matase, dupa metode traditionale si cu aspect uzat.

Trebuie sa stii ca accesoriile precum avioanele, masinile, cuferele vechi si corpurile de iluminat vor contribui la revitalizarea stilului vintage si retro, sustin expertii.

Multe obiecte care au devenit Icon-uri ale perioadei in care au fost lansate sunt, in continuare, de nelipsit din locuinte.

De exemplu, vasul de gatit Sarpaneva lansat in 1960 a ramas un must in ceea ce priveste arta aranjarii mesei, la fel ca si corpul de iluminat Gras, care a fost relansat la aceasta editie.

#tendinte design interior, #expozitie Maison et Objet, #stil asiatic design interior, #design interior vintage , #Designer interior