Prima faza din Baneasa Rezidential a fost vanduta in proportie de 100%

Marti, 29 Ianuarie 2008, ora 11:40
1628 citiri
Prima faza din Baneasa Rezidential a fost vanduta in proportie de 100%

Prima faza a proiectului Baneasa Rezidential, reprezentand 12 cladiri, ce cuprind 227 de apartamente printre care si 18 penthouse-uri, a fost vanduta in proportie de 100%, informeaza un comunicat de presa.

Din totalul de 227 de apartamente, 51 au fost finalizate in luna iulie 2007 iar restul de 176 de apartamente vor fi finalizate si livrate clientilor in primavara anului 2008.

Din totalul investitiei pentru intreaga zona rezidentiala, estimat la 1.3 miliarde de Euro, pana acum au fost investiti 60 de milioane de Euro. in Baneasa Rezidential, apartamentele din prima faza de constructie au un regim de inaltime de P+3 cu 4 retras si au cate 1, 2 si 3 dormitoare. Penthouse-urile au o suprafata minima construita de 397.8 mp si maxima de 558.7 mp, cu terasa inclusa. Constructia la cea de-a doua faza a proiectului care cuprinde un numar de 600 de unitati locative cu un regim de inaltime de P+4 cu 5 retras printre care si 50 de penthouse-uri, va incepe in primavara anului 2008.

"Pe santierul Baneasa Rezidential, lucrarile sunt in plina desfasurare. Se lucreaza la finisajele apartamentelor si la infrastructura parcelelor care urmeaza a fi livrate clientilor in primavara acestui an", a declarat Alin Negulescu Director Vanzari Baneasa Rezidential. "in momentul de fata, proprietarii primelor 51 de unitati locative din prima faza de constructie, s-au mutat deja in apartamente" a adaugat Alin Negulescu.

Baneasa Rezidential reprezinta aproximativ 60% din suprafata totala a Proiectului Baneasa si va oferi la finalizare, un numar de 4.500-5.000 de unitati locative. Lucrarile la zona rezidentiala au inceput in iunie 2005 si se estimeaza a se finaliza in 2015. Baneasa Rezidential este mai mult decat un ansamblu de locuinte pentru ca ofera, pe langa apartamente, case insiruite, vile si toate facilitatile necesare unei vieti confortabile in mijlocul naturii precum: gradinite, scoli, posta, biserica, cluburi sportive, servicii medicale) si numeroase modalitati de petrecere a timpului liber, ca: parcuri, lacuri amenajate, spatii de joaca, piste de jogging si ciclism.

Vecinatatea fata de zona de birouri si fata de cea comerciala face din Baneasa Rezidential o comunitate creata pentru a satisface toate nevoile omului contemporan de a trai, a munci si de a se recrea.

<b>Bloombiz.ro Newsletter </b>

Aboneaza-te la <a href=http://newsletter.vodanet.ro/gateway/?a=YT1CbG9vbWJpel8xMiZiW109aW5mb2Jsb29tYml6XzE4 target=_blank>newsletter-ul infoBloombiz</a> ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.