Prelungeste viata bradului tau de Craciun!

Miercuri, 12 Decembrie 2007, ora 09:58
1727 citiri
Prelungeste viata bradului tau de Craciun!

Indiferent daca este taiat sau in ghiveci, trebuie sa respecti anumite reguli pentru a-l mentine proaspat cat mai mult timp.

Daca te-ai saturat ca in fiecare an crengile bradului tau de Craciun sa se indoaie la doar doua-trei zile dupa ce a fost adus in casa, este timpul sa inveti cum sa-l pastrezi viu mai mult timp. Urmand sfaturile noastre, indiferent daca este taiat sau in ghiveci, bradul tau isi va pastra culoarea verde, prospetimea si flexibilitatea.

Daca este viu, in ghiveci

Daca vrei ca bradul tau de Craciun sa nu moara dupa Sarbatori, iti poti procura unul in ghiveci. Cauta in pepiniere un copacel potrivit pe care sa-l plantezi apoi in gradina. Poti alege un brad, dar la fel de bine un molid argintiu sau chiar un pin. Lasa ghiveciul afara pana in ajunul Craciunului, cand il vei duce in casa ca sa-l decorezi. Pentru ca nu-i plac caldura si uscaciunea din interior, asaza-l, pe cat posibil, intr-un loc mai racoros. Nu uita sa-l uzi in perioada in care te bucuri de frumusetea lui.

Daca ai optat pentru un brad in ghiveci si stai la bloc, da-l spre adoptie prietenilor care au gradina sau doneaza-l spre a fi plantat intr-un spatiu verde. Vei salva astfel unul din milioanele de brazi ce mor in fiecare an dupa Sarbatorile de Iarna si te vei simti mult mai bine stiind ca ai facut cadou o viata de... brad.

Daca este taiat

In momentul taierii unui brad, jumatate din greutatea lui reprezinta apa. Daca ai grija de el, va ramane verde, frumos si hidratat. Iata cateva reguli de ingrijire:

> Pune-l in apa. Ii poti mentine culoarea vie daca introduci tulpina intr-un vas cu apa pe care o lasi apoi sa inghete. In ajunul Craciunului, cand aduci bradul in casa pentru a-l decora, lasa gheata sa se topeasca si pune vasul cu apa sub suportul in care ai asezat bradul, astfel incat tulpina acestuia sa stea sub apa.

> Taie tulpina. Daca inlaturi o "felie" de circa 10 cm grosime din tulpina, trebuie sa faci taietura perpendicular pe lungimea ei. Nu sunt recomandate taieturile in alt unghi sau in forma de "V". Pomul nu va sta bine in stativ si nu va putea trage destula apa.

> El continua sa creasca. Majoritatea brazilor se hranesc si cresc chiar si la 6-8 ore dupa ce au fost taiati. Din aceasta cauza, e foarte important ca tulpina sa fie pusa in apa cat mai repede posibil.

> Tine-l departe de caldura. Brazii impodobiti, amplasati in interioare, trebuie tinuti la distanta de sursele de caldura (seminee, calorifere, aragaz etc.). Indicat ar fi chiar sa fixezi o temperatura mai scazuta in camera in care l-ai amplasat. Cu cat temperatura este mai scazuta, cu atat vei vedea ca el consuma mai putina apa.

> Nu adauga fertilizator. Nu ii va fi de niciun folos si in niciun caz nu-l va determina sa tina mai mult. Parerile specialistilor sunt impartite: unii recomanda sa tii bradul in casa 7-10, altii maximum patru zile.

Cititi articolul integral in Evenimentul Zilei

Bloombiz.ro Newsletter

Aboneaza-te la newsletter-ul infoBloombiz ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.