Vrei sa-ti redecorezi casa? Inspira-te de la bogatii lumii

Sambata, 12 Noiembrie 2011, ora 00:00
2421 citiri
Vrei sa-ti redecorezi casa? Inspira-te de la bogatii lumii
Cabinet Badminton

Cei mai bogati oameni din lume nu se uita la cifre cand isi cumpara vile luxoase si case de vacanta pe insule exotice. Si cum o casa de miliardar are nevoie de un mobilier pe masura, acestia nu stau pe ganduri nici cand vine vorba sa dea zeci de milioane de dolari pe un scaun sau o masa.

Cum v-ati simti sa va relaxati intr-un scaun de 27 de milioane de dolari? Dar sa va tineti bijuteriile intr-un cufar de 36 de milioane de dolari? Exista oameni care fac acest lucru in mod obisnuit.

Inainte de a se stinge din viata, in 2008, Yves Saint Laurent a achizitionat pentru 27,8 milioane de dolari un scaun realizat de designerul irlandez Eileen Gray, intre anii 1917-1919. Numit scaunul "Dragoni", piesa este cea mai valoroasa opera de arta a lui Gray.

Un pret cu adevarat exorbitant il intalnim in cazul Cufarul Badminton. Acesta a fost realizat pentru Henry Somerset, al treilea Duce de Beaufort, pe cand avea 19 ani. A fost nevoie de 20 de experti si sase ani pentru a crea aceasta piesa, botezata dupa resedinta ducelui, Casa Badminton din Gloucestershire. Cabinetul a stat aici pana a fost scos la licitatie de mostenitorii sai, la sfarsitul secolului 20.

Comparativ cu mobilierul Ducelui de Beaufort, o masa de 4,6 milioane de dolari pare un chilipir. Masa Tufft, botezata dupa creatorul sau, Thomas Tufft, a fost gravata manual, la sfarsitul secolului XVIII, pentru Richard Edwards. Acesta era proprietarul unui magazin din New Jersey. Piesa antica este facuta prin traforaj perforat si are picioare lungi ce se termina cu "glezne" subtiri.

A fost vanduta de descendentul lui Edwards, un arhitect din Philadephia pe nume Samuel Harrison Gardiner.

Insa nu doar piesele antice se vand cu milioane de dolari. Patul magnetic plutitor Ruijssenaars a scos 1,6 milioane de dolari din buzunarul unui comparator anonim. Arhitectul Ruijssenaars si compania Bakker Magnetics au lucrat la aceasta tehnologie timp de sase ani.

O serie de magneti industriali opun in permanenta o forta care ii permite patului sa pluteasca la aproximativ 40 de centimetri deasupra podelei si sa sustina circa 900 de kilograme.

Tehnologia este foarte placuta din punct de vedere estetic si ar putea fi aplicata si pentru fabricarea altor piese de decor, cum ar fi: masute de cafea, canapele sau mese de bucatarie.

Lista celor mai scumpe piese de mobilier se incheie cu scaunul de birou Aresline Xten, creat de Pininfarina. Firma italiana de design este cunoscuta pentru realizarea de modele pentru masini de lux, cum ar fi Ferrari sau Cadillac.

Aresline Xten ar putea intra in Cartea recordurilor pentru cel mai confortabil scaun realizat vreodata. Sistemul de Basculare Dinamica Sincronizata ii permite utilizatorului sa incline baza si spatele scaunului in mod independent, in timp ce substanta Technogel din perne se muleaza pe forma corpului acestuia. Totul pentru doar 1,5 milioane de dolari.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#mobila scumpa, #mobila lux, #case lux, #casa bogati , #Mobila