Cladirile viitorului au "plamani" care absorb dioxidul de carbon

Imaginati-va un oras in care cladirile au "plamani" care absorb emisiile de dioxid de carbon si le transforma in ceva folositor. Mai mult, precum oamenii, acestea ar avea si "piele" prin care si-ar controla temperatura, fara a mai fi nevoie de aparatele de aer conditionat.

Science fiction? "Nu chiar", dupa cum a declarat pentru CNN dr. Rachel Armstrong, membru senior al TED si director al Avatar, grupul de cercetare care exploreaza potentialul aplicarii tehnologiilor avansate in arhitectura. "In urmatorii 40 de ani, cladirile "vii", programate biologic sa extraga dioxidul de carbon din atmosfera, ar putea pune stapanire pe orase".

Armstrong lucreaza in domeniul inovator al "biologiei sintetice", o stiinta relativ noua care se ocupa cu dezvoltarea de materie asemanatoare cu cea vie, fabricata din chimicale sintetizate.

Chimicalele utilizate de Armstrong, realizate in laborator, sunt programate sa se comporte ca microorganisme organice. Diferenta este ca acestea pot fi determinate sa faca lucruri pe care natura nu le poate face. Armstrong le numeste "protocelule".

"Spre exemplu, o protocelula poate fi introdusa in vopsea si poate fi programata sa genereze carbonat de calciu atunci cand este expusa la dioxidul de carbon de la suprafata unei cladirii", mai spune cercetatorul. "Rezultatul este o vopsea care poate cu adevarat sa "manance" carbonul si sa-l transforme intr-o crusta ce protejeaza cladirea".

Asadar, la fel cum fierul rugineste cand vine in contact cu oxigenul si apa, protocelulele pot produce reactii chimice simple cand sunt expuse la moleculele de CO2. In timpul procesului, dioxidul de carbon este transformat in carbonat de calciu, sau calcar, care opreste gazele cu efect de sera sa ajunga in stratul de ozon.

Mai mult, oamenii de stiinta britanici spun ca substanta produsa de protocelule poate "vindeca" in mod natural micro-fracturile din ziduri, ajutand astfel la cresterea duratei de viata a cladirilor.

"Si nu doar atat", adauga Armstrong. "Grosimea calcarului creste in timp, creand un sistem de izolare si permitand cladirii tale sa retina mai multa caldura sau, din contra, ferind-o de razele soarelui in perioada verii".

Stratul de calcar se poate forma intr-o perioada de la unu pana la 10 ani, in functie de concentratia de dioxid de carbon din atmosfera. Oricum, Armstrong spune ca "intr-un final, tehnologia protocelulelor va fi considerata vie".

Dick Kitney, profesor de bio-inginerie la Colegiul Imperial din Londra si co-director in cadrul Centrului de Biologie Sintetica si Inovatie, spune ca "in ciuda faptului ca acest concept este rational, translatarea sa in productia industriala este o alta poveste".

"Este de chestiune de scalabilitate", explica Kitney. "Sa faci procesul functional in laborator este un lucru, insa mai departe trebuie sa colaborezi foarte strans cu producatorii industriali majori, pentru a afla daca este posibila fabricarea in masa a acestei substante. Cateodata afli ca este imposibil".

Kitney spune a nimeni nu a reusit inca sa aduca vreun produs din domeniul biologiei sintetice in stadiul de productie industriala. "Stiinta este luata foarte in serios, mai ales in Marea Britanie si SUA. Insa e inca la inceput".

Armstrong spune ca biologia sintetica a fost dovedita ca fiind viabila in laborator, insa si ea este de acord cu faptul ca aplicatiile comerciale se vor dezvolta in viitorul nu foarte apropiat.