Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Vrei o casa de vacanta? Alege una portabila, ce foloseste energii regenerabile

Vrei o casa de vacanta? Alege una portabila, ce foloseste energii regenerabile


Casa de vacanta din container refolosit este o varianta pe care merita sa o iei in considerare, daca te gandesti sa iti faci un astfel de spatiu pentru tine si familia ta. Casa nu are nevoie neaparat de serviciile publice, pentru ca vine cu conexiuni pentru a atasa echipamente de energie eoliana si solara.

E simplu: ai tot confortul, toate dotarile necesare unei case, iar spatiul este folosit inteligent, intr-un container pe care il poti amplasa chiar si in locurile cele mai izolate.

Business24 iti recomanda sa privesti cu atentie si sa analizezi un prototip dupa modelul caruia va fi lansata si in Romania o casa de vacanta, pe care, bineinteles, o vei putea comanda si tu.

Cum arata o astfel de casa de vacanta?

Un exemplu este prototipul Port-a-Bach, proiectat de Atelier Workshop, o firma din Noua Zeelanda. Este o casa de vacanta construita in interiorul unui container refolosit.

Prototipul Port-a-Bach a fost construit in Hangzhou, China si transportat cu vaporul in Noua Zeelanda.

"Principalele caracteristici, cu siguranta ii vor incanta pe iubitorii de case portabile. Printre acestea se numara si securitatea, calitatea ridicata a finisajelor, caracterul ecologic, pretul accesibil, dar si confortul conferit pentru doi adulti si doi copii", a declarat arhitectul Valentin Vujdea (Vujdea & Vujdea Architects ) co-fondator Arhitecturaverde, pentru Business24.

Potrivit acestuia, casa are o "coaja complet inchisa la exterior atunci cand laturile sunt ridicate, un depozit bine gandit si facilitati de toaleta, un spatiu de living versatil, ce include paturi supraetajate, dormitor dublu, bucatarie si baie. Vine dotat cu sase piese din beton ce formeaza fundatia containerului, permitand astfel sa fie amplasat pe terenuri cu caracteristici diferite".

Atelier Workshop are nevoie de parteneri comerciali pentru a produce acest prototip in serie, din acest motiv Port-a-Bach nu este inca disponibil.

"In vara acestui an, insa, ne propunem sa lansam o casa de vacanta prefabricata, cu caracteristici similare, mai ales autonoma, adaptata la piata europeana, dar cu un pret accesibil tinerilor din Romania", a completat acesta.

Care sunt avantajele unei case de vacanta din container refolosit

O astfel de casa portabila este conceputa pentru a proteja mediul inconjurator, este "relativ ieftina", conform arhitectului, si incapatoare: "dorm confortabil doi adulti si doi copii".

Odata achizitionata o astfel de casa, ea poate fi instalata "la orice orientare, cu impact minim asupra terenului", si iti permite sa inchiriezi un teren intr-o zona care iti place foarte mult, fara a investi intr-un angajament de proprietate permanenta.

Simplul fapt ca este independenta de retelele publice de energie, apa si canalizare iti permite sa iti amplasezi casa de vacanta in locuri izolate, la care nici nu te gandeai pana acum. Desigur, nu e obligatoriu sa stai intr-un loc izolat: poate fi conectata, de asemenea, la serviciile disponibile.

In plus, casa este sigura, pentru ca o poti inchide complet in momentul in care vacanta s-a terminat, transformandu-se intr-o "unitate de stocare sigura", sustine arhitectul.

Casa de vacanta din container refolosit (Galerie Foto)
click pe imagine pentru slideshow









sursa foto: Arhitecturaverde

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 5332 ori