Guvernul vrea sa modifice Prima Casa: venituri de cel mult 4.500 de lei, rate mai mici pentru cei care au copii

Joi, 22 August 2019, ora 20:46
3738 citiri
Guvernul vrea sa modifice Prima Casa: venituri de cel mult 4.500 de lei, rate mai mici pentru cei care au copii
Foto: Arhiva Ziare.com

Beneficiarii programului "O familie, o casa" nu vor putea avea un venit net lunar individual sau impreuna cu sotul/sotia mai mare de 4.500 de lei, iar pretul de achizitie a locuintei este de maximum 70.000 de euro, potrivit unui proiect de ordonanta care modifica programul "Prima casa".

Pentru familiile cu unul sau mai multi copii, la data solicitarii creditului garantat, veniturile nete lunare ale familiei nu pot depasi valoarea de 7.000 lei, precizeaza Ministerul Finantelor, initiatorul proiectului de act normativ.

Avansul minim a fost mentinut la 5% din pretul de achizitie al locuintei iar valoarea finantarii garantate este de maximum 66.500 euro echivalent lei.

Familiile cu un singur copil vor beneficia de reducerea cu 0,5 puncte procentuale a ratei dobanzii creditului garantat pe toata durata Programului, in timp ce pentru familiile cu doi sau mai multi copii rata dobanzii va fi mai mica cu 1 punct procentual.

Totodata, beneficiarii vor avea posibilitatea refinantarii creditelor obtinute in cadrul Programului, prin alte instrumente de finantare, cu exceptia altor credite acordate in cadrul Programului.

Ministerul Finantelor Publice precizeaza ca a propus modificarea Programului "Prima casa" si redenumirea acestuia in Programul "O familie, o casa", astfel incat acest program guvernamental sa fie mai bine orientat spre caracterul social.

Potrivit MFP, se vor revizui conditiile de accesare prin introducerea unui prag de venit pentru beneficiari si a pretului maxim de achizitie al locuintei care poate fi achizitionata in cadrul Programului.

In acelasi timp, se propune acordarea de subventii de dobanda constand in reducerea ratei dobanzii creditului garantat pe toata durata Programului pentru familiile cu un singur copil, cat si pentru familiile cu doi sau mai multi copii.

De asemenea, se va mandata, pe langa Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, si Fondul Roman de Contragarantare in vederea emiterii de garantii in numele si in contul statului, in favoarea bancilor care acorda credite persoanelor fizice pentru achizitia unei locuinte in cadrul Programului.

Citeste mai departe despre "Guvernul vrea sa modifice Prima Casa: venituri de cel mult 4.500 de lei, rate mai mici pentru cei care au copii" pe Ziare.com.

#Prima Casa modificari, #plafon prima casa , #Stiri Casa