În ultimii 3 ani și jumătate, de când economia globală s-a oprit brusc în fața pandemiei de COVID, PIB-ul SUA - valoarea tuturor bunurilor și serviciilor produse în această țară - a
”Cei 7 magnifici” (Alphabet - Google, Amazon, Apple, Meta - Facebook, Microsoft, Nvidia și Tesla) au înregistrat anul trecut pe burse câștiguri variind între 50 și 240%.
Ministerul Finanțelor (MF) ar fi început încă de anul trecut o analiză privind impozitul progresiv, și deși discuția este și una tehnică și una politică, decizia introducerii acestuia va
În mijlocul unui dialog public marcat de incertitudine în ceea ce privește cauzele deficitului ridicat de colectare a TVA și a economiei subterane foarte mari, Guvernul pare să fi scos ca
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor Mircea Fechet a anunţat că o nouă sesiune a programului „Casa Verde Fotovoltaice”, prin care vor fi validaţi potenţialii instalatori, va fi
Fitch a acordat județului Cluj rating A, la fel ca Islandei, Japoniei sau Sloveniei, în ceea ce privește soliditatea rambursării împrumuturilor contractate de Consiliul Județean. Cu alte
Odată cu promulgarea Legii 296/2023, fluctuațiile fiscale și economice cu care urmează să se confrunte întreprinderile românești anul viitor au acaparat dialogul public.
Banca Mondială a publicat o actualizare a Diagnosticului Sistematic de Țară (DST) pentru România, publicat inițial în 2018 și care a identificat un set de priorități de dezvoltare prin care
Vrei să fii parte la o încă o zi cu mai puține emisii de CO2 în București? Ai ocazia să o faci mâine, 24 septembrie, la Marșul mașinilor eco friendly, ajuns la a 5-a editie și la We Bike
Presedintele ales Joe Biden intentioneaza sa prelungeasca rapid restrictiile de calatorie pentru majoritatea persoanelor venite din Europa si Brazilia, la scurt timp dupa ce Donald Trump a decis sa
Codurile nucleare i-au fost predate miercuri noului presedinte al SUA, Joe Biden, insa pentru prima data in istorie acest transfer, care in mod obisnuit este unul discret, s-a facut in doua etape,
Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a anuntat, joi, ca a semnat contractul privind dezvoltarea sistemului informatic SAF-T, iar finalizarea acestuia este planificata pentru luna iulie
Administratiile locale inteleg din ce in ce mai bine ca transformarea digitala conduce in momentul de fata schimbarea si ca aceasta vizeaza mai ales reducerea costurilor operatiunilor, imbunatatirea
Microsoft a recunoscut joi ca hackerii din spatele atacului cibernetic masiv care a vizat sistemele executivului american si companiile private au patruns mai profund in reteaua sa decat a dezvaluit
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a declarat ca a solicitat o analiza economica, in contextul cheltuielilor mari de functionare ale autoritatii locale.
Noii primari, care si-au preluat mandatele de deja doua, trei saptamani, au inceput sa scoata la lumina dezastrele din bugetele locale lasate mostenire, dar si adevarate "gauri negre", contracte
Noua administratie a comunei Vladimirescu, cea mai mare din judetul Arad, anunta ca va reduce taxele si impozitele locale cu aproximativ 50% pentru anul viitor, revenind la nivelul acestora din 2019,
Premierul Ludovic Orban a avut marti o intalnire cu reprezentantii mediului francez de afaceri, membri ai celei mai mari organizatii patronale franceze - MEDEF (Mouvement des Entreprises de France).
Cele 250.000 de tablete necesare trecerii la sistemul online de educatie nu vor ajunge in scoli pana la data de 10 septembrie, asa cum si-a propus Guvernul, intrucat procedura de licitatie nu a fost
Administratia Nationala "Apele Romane" (ANAR) a colectat de la inceputul lunii iulie 4.000 de tone de alge de pe litoral si a dat amenzi de 550.000 de lei agentilor economici care opereaza aceste
Ministrul Mediului, Costel Alexe, asteapta ca administratiile publice locale unde s-au inregistrat depasiri constante ale dioxidului de azot sa intocmeasca planurile de masuri pentru reducerea
Ministrul Mediului, Costel Alexe, a spus, joi, dupa decizia CJUE de condamnare a Romaniei pentru poluarea din Bucuresti, ca acest verdict era "previzibil", precizand ca "o tara intreaga este
Compania romaneasca Plant an App dezvolta o solutie tehnologica utila in situatiile de criza, folosita in consolidarea functionalitatilor serviciului Alerts Made Easy, prin care utilizatorii primesc
Scaderea veniturilor la bugetul de stat, raportata de Ministerul Finantelor Publice prin executia bugetara la trei luni, confirma asteptarile, avand in vedere ca firmele au putut opta, in martie,
Aproape 300 de milioane de elevi din lume nu se duc la scoala, iar Bazilica de la Betleem a fost inchisa, intre alte masuri de preventie, in contextul in care epidemia de covid-19 afecteaza intreaga
Traficul din Bucuresti este constant evidentiat de statistici si studii interne si internationale, care plaseaza Capitala Romaniei in topurile celor mai poluate orase din cauza numarului mare de
Statele Unite "nu isi pot permite inca patru ani" cu Donald Trump, avertizeaza Hillary Clinton intr-un documentar autobiografic, prezentat la Festivalul Sundance, si da asigurari ca va face "tot ceea
Parlamentul turc a autorizat joi interventia militara in Libia, votand in favoarea unui mandat de un an de desfasurare a trupelor in aceasta tara pe fondul escaladarii unui razboi civil, relateaza
Declaratia de miercuri a presedintelui SUA, Donald Trump, despre conflictul cu Iranul arata ca "nu mai este iminenta o confruntare militara" si deschide o eventuala perspectiva de negocieri pentru un
Intregul sectorul forestier va intra intr-un blocaj total in cateva zile, ca urmare a situatiei actuale privind Hotararea de Guvern 1004/2016, ce se va aplica de la data de 31 decembrie 2019,