Ministerul Finanțelor din România a transmis că au avut loc actualizări importante ale sistemului RO e-Factura, printre care prevenirea introducerii facturilor duplicate începând din 16
O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jan Kees Martijn, a sosit luni la Bucureşti, pentru a analiza recentele evoluţii economice şi financiare şi pentru o revizuire a
Potrivit Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, noua lege care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2024 privind sistemul românesc de asistență socială va face ca numărul
Odată cu promulgarea Legii 296/2023, fluctuațiile fiscale și economice cu care urmează să se confrunte întreprinderile românești anul viitor au acaparat dialogul public.
Desfășurarea activităților independente este tot mai comună în ultimii ani, cu atât mai mult cu cât domeniile precum marketing digital sau IT&C s-au dezvoltat tot mai mult, iar specialiștii
Contribuabilii care nu si-au depus declaratiile fiscale in perioada de urgenta vor fi notificati intr-un termen de maxim 15 zile, potrivit unui ordin ANAF publicat in Monitorul Oficial.
Inchiderea ("lockdown") tarilor si regiunilor mai mult sau mai putin controlata si distantarea sociala declansate de pandemia COVID-19 va grabi transferul de fonduri pentru salvarea afacerilor
Interconectarea caselor de marcat cu serverele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) se va realiza in cursul acestui an, fiind un proiect din cele 14 proiecte cuprinse in Strategia de
Noua varianta a formularului 230 prin care persoanele fizice care realizeaza venituri din salarii si asimilate salariilor si/sau venituri din pensii pot directiona o parte din impozitul pe venit
Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a publicat o noua varianta a formularului 230 prin care persoanele fizice care realizeaza venituri din salarii si asimilate salariilor si/sau venituri
Statele afectate de pandemia de COVID-19 arunca in lupta un arsenal de masuri fara precedent, pentru a diminua efectele inca greu de cuantificat atat la nivelul populatiei cat, mai ales, in economia
Dupa aproximativ trei ani de la momentul aparitiei sale, declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice ramane un subiect fierbinte pentru
Noul ministru de Finante, Florin Citu, a declarat marti, la preluarea mandatului, ca principalele sale prioritati sunt rectificarea bugetara si incadrarea Romaniei intr-o tinta de deficit de 3%.
In perioada 20 - 21 noiembrie 2019, BusinessMark, cu sprijinul Camerei Consultantilor Fiscali, a organizat o noua editie a "Tax & Finance Forum Bucuresti", la Hotel Radisson Blu.
O noua editie a evenimentului Tax & Finance Forum a avut loc pe 4 noiembrie 2019 la Cluj-Napoca. In cadrul conferintei adresate companiilor din mediul privat, cat si celor din sectorul public,
Activitatea de sponsorizare a fost si va ramane una de mare interes pentru societate in ansamblul sau, atat pentru beneficiarii organizatiilor non-profit, cat si pentru societatile comerciale care,
Calitatea de sef al Fiscului si suma mare de bani primita in schimbul traficarii influentei sale, circa 12,5 milioane de lei, au facut parte din motivele pentru care Curtea de Apel Bucuresti a decis
Ministerul Finantelor Publice (MFP), prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) pune la dispozitia contribuabililor, in sediile unitatilor fiscale teritoriale, calculatoare destinate
A ramas mai putin de o luna pana cand puteti depune Declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice, precum si Declaratia 230, prin care se poate
Desi toti directorii financiari inclusi in sondajul efectuat de EY Romania considera ca au aplicat corect legea fiscala, aproape 60% dintre ei sunt de parere ca inspectorii ANAF le-ar impune, cel mai
Romania intra cu datorii in 2019, anul in care tara va detine presedintia rotativa a Consiliului Uniunii Europene, in conditiile in care bugetul pentru anul viitor nu a fost deocamdata aprobat de
Fiscul vrea sa afle cat au platit tinerii casatoriti fotografilor de la nunta, formatiei sau restaurantului unde au facut petrecerea. Astfel, ANAF a inceput sa le trimita formulare pe care sa le
Avand in vedere deficitul bugetar, care la finalul primelor opt luni din anul 2018 pare ca este dublu fata de aceeasi perioada a anului trecut (1,54% din PIB), si ca ritmul de colectare a creantelor
Fiscul a anuntat, joi, ca a pus la dispozitia contribuabililor, in 98% dintre sediile sale, calculatoare in sistem self service pentru a-i ajuta pe acestia sa se familiarizeze cu serviciile online.
DNA a dispus clasarea acuzatiilor fata de fostul sef ANAF, Gelu Diaconu, in dosarul ce viza fapte de coruptie in legatura cu cheltuirea fondurilor europene destinate integrarii sociale a persoanelor
Declaratia Unica mai poate fi depusa pana marti, 31 iulie 2018, pe hartie sau in format electronic, a anuntat, vineri, Ministerul Finantelor Publice (MFP).