Ionel Apostol, președintele Asociației „Împreună pentru A8”, care s-a menținut aproape de toate proiectele de infrastructură din zona Moldovei și nu numai, a actualizat, în cadrul
Comisia Europeană a criticat deschis în cadrul unei vizite oficiale la București în perioada 18-21 martie întârzierile înregistrate de România în implementarea reformelor asumate prin Planul
Produsul intern brut pe cap de locuitor va ajunge, în premieră, la 20.000 euro în acest an iar cheltuielile pentru investiţii se situează la 120 miliarde de lei, respectiv 7% din PIB, susţine
Oficialii Ministerului Transporturilor au efectuat o vizită în teren pentru a inspecta lucrările începute în forță la cea mai spectaculoasă intersecție din "arealul" autostrăzilor din
Șoferirii nu vor mai putea achita online rovinieta dacă au abonament la RCS&RDS. Compania Națională de Drumuri a suspendat serviciul pentru operatorul de telefonie mobilă. CNAIR nu a oferit
Proiectul pentru realizarea centurii Gura Humorului a fost avizat în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, anunţă secretarul de stat din minister, Irinel
Membrii Asociației Pro Infrastructura au atras atenția de mai multe ori că guvernele din România ignoră sistematic investiții extrem de importante în infrastructura de transport.
În septembrie 2023, a fost inaugurată porțiunea Nușfalău - Suplacu de Barcău de 13 kilometri a autostrăzii A3. Această lansare a propulsat România peste pragul de 1.000 km de căi rapide,
Membrii Asociației Pro Infrastructură au realizat o analiză complexă privitoare la proiectele de autostrăzi aflate în derulare sau care urmează a fi începute în 2024.
Mai mult de 90% dintre companiile din România intenționează să ofere bonusuri de Crăciun și Anul Nou angajaților lor, iar sumele acordate vor fi, în majoritatea cazurilor, între 1.000 și 1
Începutul anului 2024 a marcat o serie de proteste prelungite în mai multe țări europene care par să fi depășit cu mult amploarea mitigurilor din România.
Membrii Asociației Pro Infrastructură au criticat într-o analiză recentă ritmul general de lucru, în proiectele de autostrăzi în care sunt implicate, al firmelor administrate de omul de
Premierul bulgar a asistat personal la deschiderea oficială a lucrărilor pentru construirea unei autostrăzi trecute de guvernul de la Sofia pe lista priorităților 0 în următoarea decadă.
Economiile principalelor state membre UE din Europa de Est au intrat într-o relansare economică fragilă, graţie diminuării inflaţiei care îi încurajează pe consumatori să înceapă să
Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a anunțat vineri, 24 noiembrie, semnarea a trei contracte de execuție pentru sectoare de autostradă în România.
Specialiștii Asociației Pro Infrastructură analizează lucrările desfășurate în ultima perioadă de o societate străină care a contractat mai multe contracte pentru construcția de
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) este un for interguvernamental înființat cu scopul identificării şi aplicării politicilor publice optime pentru asigurarea
O echipă de economiști a Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a UBB din Cluj, care derulează proiectul de cercetare Romanian Economic Monitor a concluzionat că
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a declarat, marţi la evenimentul „Schimbări climatice şi dezvoltare: perspective pentru România” de la Palatul Cotroceni, că decarbonizarea
Comisia Europeană a efectuat a doua plată de 2,76 miliarde EUR către România în cadrul mecanismului de redresare și de reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al executivului european.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că, de anul viitor, se vor da în circulaţie primele tronsoane din Autostrada Moldovei. El a adăugat că anul acesta va porni licitaţia pe
Constructia de autostrazi a primit un impuls nesperat in ultimii ani, dupa decenii de stagnare. Ziare.com si-a propus sa analizeze toate proiectele gandite de autoritati si momentul in care Romania
Atât persoanele fizice cât și persoanele juridice se află în mijlocul unei rețele infinite de contracte. Persoanele juridice în mod special sunt dependente de furnizorii de materii prime și
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat joi, 15 iulie, că absorbția fondurilor alocate întreţinerii infrastructurii rutiere în primele şase luni ale anului au fost de peste 100%
Compania de Drumuri a scos la licitatie primii 63 de kilometri din Autostrada Moldovei, sectiunea dintre Ploiesti si Buzau, iar constructorii pot depune oferte pana pe 4 august.
Analistii consultati de Ziare.com diseca proiectul prezentat de Romania la Bruxelles pentru cele aproximativ 30 de miliarde de euro primite in cadrul Planului National de Rezilienta si Redresare.
Transportul feroviar de pasageri in Romania a inregistrat una dintre cele mai mici scaderi din UE in trimestrul al treilea din 2020. De altfel, transportul feroviar de pasageri s-a redresat usor in