Potrivit Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, noua lege care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2024 privind sistemul românesc de asistență socială va face ca numărul
Începând cu 16 iunie 2024 vor intra în vigoare o serie de modificări importante în gestionarea tranzacțiilor cu numerar și plata salariilor, în urma adoptării Legii 406/2023, supranumită
Sute de fermieri și transportatori din România au protestat împotriva guvernului în ultima săptămână, exprimându-și dorințele către autorități și așteptând rezolvări concrete pentru
Premierul Ludovic Orban a declarat joi ca dublarea alocatiilor pentru copii se va face tinand cont de situatia economica si de incasarile reale previzionate la bugetul de stat, adica in trepte, cu
Florin Citu, ministrul Finantelor, sustine ca PSD nu a indicat in niciun moment vreo sursa de finantare, atunci cand a decis cresterea pensiilor sau dublarea alocatiilor, iar PNL trebuie sa gaseasca
Guvernul urmeaza sa aprobe in sedinta de joi un act normativ privind amanarea termenului de aplicare a legii care prevede dublarea alocatiei pentru copii.
Statele membre ale Uniunii Europene (UE) au cheltuit, in 2016, peste 350 de miliarde de euro (2,4% din PIB-ul UE) pentru prestatii familiale (alocatii pentru copii n.red), reprezentand 9% din totalul
Doi barbati si o femeie - rromi originari din Romania, toti in varsta de 27 de ani - au fost pusi sub acuzare si incarcerati la Valencienne, in nordul Frantei, fiind suspectati ca in 2017 au intocmit
Austria a platit intr-un singur an aproape 250 de milioane de euro drept alocatii cetatenilor UE care lucreaza in aceasta tara, dar si-au lasat familiile si/sau copiii acasa.
Guvernul a elaborat o lista cu 115 proiecte de investitii publice prioritare pentru bugetul pe anul viitor, care in urmatorii ani necesita fonduri totale de peste 63 miliarde lei, unele dintre
Casa de Avocatura Stratula, Mocanu & Asociatii a intocmit calendarul legislativ al saptamanii 16 - 29 iunie 2014, cu cele mai importante modificari legislative care vizeaza mediul de afaceri.
Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a declarat ca masura reducerii datoriilor catre banci si reducerea CAS-ului cu 5% la angajator va deveni o certitudine de la 1 iulie.
Calitatea inaintea pretului! Acesta este argumentul cu care Angela Vasiliu-Dimitriu, presedintele Sfera Factor, o asociatie patronala din industria de incaltaminte, incearca sa convinga femeile din
Comisiile de buget-finante au adoptat, joi, bugetul Societatii Romane de Televiziune (SRTv), in cuantum de 179.963.000 lei, parlamentarii neacceptand insa majorarea de buget ceruta de Claudiu Saftoiu
Situatia ArcelorMittal Galati este in continuare dificila, 2013 fiind al cincilea an consecutiv in care combinatul va inregistra pierderi, a declarat, intr-un interviu, Bruno Ribo, directorul general
Statul va infiinta un fond de creditare a beneficiarilor de fonduri europene, care va gestiona un buget de 300 de milioane de lei (aproape 70 de milioane de euro) in acest an, agricultorii urmand
Confuziile create de cerinta Comisiei de la Bruxelles de a se raporta cheltuielile bugetare nu in sistemul "cash" (folosit pana acum de Romania), ci in sistemul ESA 95 de contabilitate europeana au
Fostul ministru de finante Sebastian Vladescu a declarat miercuri ca "ar trebui taiat in continuare din foarte multe locuri", inclusiv de la pensii, de la tichete de masa, de la alocatii sociale sau
Pentru unii muma, pentru altii ciuma. Taierea salariilor, operata de guvernul Boc, este contestata de o serie de institutii publice din Romania, dar si de oficiali europeni.Adrian Vasilescu,
Ambasadorul britanic la Bucuresti Martin Harris afirma ca Guvernul a adoptat masuri dure, dar necesare si ca masuri de austeritate sunt luate si in tara sa, exemplificand cu faptul ca el insusi nu
Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a afirmat, joi, la Timisoara, ca impactul pe care il va avea asupra domeniului educatiei rectificarea bugetara, prin care ministerul a pierdut aproape 500 de
"In 2012-2013 vor avea mari probleme referitor la rambursarea imprumutului FMI pentru ca atunci vom avea 2 ani de varf. Vom plati peste 5 miliarde de euro/an. Noi nu avem 500 de milioane sa dam la
Astazi, platim factura greselilor trecutului. Copiii nostri vor plati, in viitor, pentru erorile guvernarii din prezent.Totul a inceput in anul 1990. Restructurarea companiilor de stat, in mare
Presedintele PNL Crin Antonescu a comentat luni intentia ministrului de finante Sebastian Vladescu de a extinde impozitarea inclusiv la pensii ca o masura ce denota lipsa de bani a Executivului,
ArcelorMittal Galati inregistreaza o crestere usoara a productiei de otel, dar este inca pe minus in comparatie cu volumul din 2008, dinainte de izbucnirea crizei, transmite corespondentul NewsIn
Dacian Ciolos este un exemplu pentru faptul ca si in Romania profesionistii pot decide in politica. Din pacate, este un caz izolat. Ciolos ar trebui clonat in politica romaneasca. In urma cu
Secretarul de stat din Ministerul Dezvoltarii Regionale Razvan Murgeanu a declarat, marti, ca estimeaza ca reabilitarea termica a locuintelor va dura in jur de 20 de ani si va costa 10 miliarde de