Într-o lume în care ne confruntăm cu provocările iminente ale schimbărilor climatice și cu nevoia acută de a renunța la dependența noastră de sursele de energie fosile, găsirea surselor de
În noiembrie 2023, rata șomajului ajustată sezonier în zona euro a fost de 6,4%, în scădere față de 6,5% în octombrie 2023 și de la 6,7% în noiembrie 2022. Ultimele cifre studiate de
Numărul românilor care utilizează în fiecare lună aplicaţia TikTok a ajuns la 7,4 milioane, fie pentru a urmări clipuri sau să le distribuie pe ale lor, fie să experimenteze efectele şi
În anii trecuți foarte mulți fermieri, agricultori, societăți din mediul rural au beneficiat de fonduri nerambursabile de stat și prin Uniunea Europeană în diferite programe de finanțare din
Până în prezent, România a reușit să direcționeze cu succes către reformele și programele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) doar 7% din cele 9 miliarde de
Am vazut recent intr-un film un dialog legat de domnisoarele de onoare. Fata care vorbea despre asta era satula de acest statut si mi-am amintit entuziasmul, nerabdarea si bucuria cu care am primit
Antreprenorul în serie, Mihai Nica (36 de ani) este cunoscut pe piața de business ca fondator Techmag- unul dintre primele proiecte online care au abordat nișa echipamentelor și utilajelor de
Grija acordata aspectului fizic este in prim plan pentru foarte multe persoane. In consecinta serviciile de ingrijire si infrumusetare sunt la tot mai mare cautare. Din acest punct de vedere numarul
O tulpina foarte contagioasa si periculoasa a gripei aviare se raspandeste rapid in Europa, punand in stare de alerta sectorul avicol, avand in vedere ca precedentele episoade au obligat sacrificarea
Volkswagen (VW) va plati cel putin 620 de milioane de euro despagubiri directe, pentru peste 200.000 de clienti, punand astfel punct procesului "dieselgate" din Germania.
Masurile de carantina impuse din cauza pandemiei de coronavirus determina din ce in ce mai multi locuitori ai oraselor sa cultive fructe si legume in casele lor, ceea ce ar putea da un impuls durabil
In anii nouazeci, Dorin Boboc pleca in America sa-si urmeze visul, acela de a deveni inginer in constructii de avioane. A facut facultatea la New York si in scurt timp s-a angajat la una dintre cele
Romania importa inca prea multe produse agricole raportat la ceea ce natural se poate produce in tara, fapt care arata ca potentialul nu este inca valorificat pe deplin, a afirmat Mugur Isarescu,
Comisia Europeana a aprobat miercuri setul comun de instrumente cuprinzand masuri de atenuare convenite de statele membre pentru a raspunde riscurilor de securitate legate de introducerea tehnologiei
Ana Gutu, doctor in filologie romanica si profesor universitar la Chisinau, cea care s-a luptat cu succes pentru ca romana sa fie recunoscuta ca limba oficiala si dincolo de Prut, a fost numita
Conceptul Petisante pune accentul pe gust si le propune romanilor cea mai usoara cale spre o alimentatie sanatoasa, bazata pe ingrediente din surse locale.
Dintr-o camera de control amplasata in mijlocul deserturilor din Dubai, tehnicienii reproduc curentii si mareele din Atlantic in beneficiul miilor de somoni care sunt crescuti in mari tancuri
Autoritatea Competenta de Reglementare a Operatiunilor Petroliere Offshore (ACROPO) a transmis companiei Lukoil Overseas acceptul pentru inceperea operatiunilor petroliere de foraj in perimetrul
Parte a tranzactiei de achizitionare si integrare a innogy, E.ON a transferat astazi activitatea de regenerabile catre RWE. Pentru E.ON, renuntarea la E.ON Climate & Renewables marcheaza finalul unei
In articolul ce urmeaza veti afla cateva informatii pe care trebuie sa le stiti cand vine vorba despre cumpararea unui tractor agricol folosit sau nou.
Virusul pestei porcine africane in gospodarii se extinde in Europa de Est deoarece regiunea nu reuseste sa tina sub control epidemia care afecteaza de mult timp gospodariile si fermele unde se cresc
Un inlocuitor complet al carnii pentru vegetarieni, spirulina este un adevarat concentrat de vitamine, fier, antioxidanti, proteine, oligoelemente, beta-caroten, pigmenti, saruri minerale si acizi
Se apropie momentul in care Mugur Isarescu trebuie sa decida daca isi va prelungi sau nu mandatul de peste un sfert de secol la conducerea Bancii Nationale a Romaniei, el fiind guvernatorul de banca
Europa trebuie sa fie unita pentru a lua o pozitie ferma in fata provocarilor impuse cele trei rivale la nivel global - China, Rusia si SUA - considera cancelarul german Angela Merkel.