Industria siderurgică din România operează în prezent la aproximativ un sfert din capacitatea pe care o avea în 1989, trecând printr-un amplu proces de restructurare care a implicat reducerea
Piața forței de muncă este mai competitivă decât a fost vreodată. Atât profesioniștii cu experiență, cât și tinerii absolvenți se luptă pentru ceea ce pare a fi un număr tot mai mic de
Obținerea unui loc de muncă în străinătate este, în primă instanță, un prilej de bucurie și fericire. De altfel, acesta nu este un lucru de care mulți se pot bucura. Puțini sunt cei care
Executivul a aprobat luni proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare, pe lângă care, oficialii guvernului au declarat că vor emite separat o ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea
În contextul crizei sanitare, urmate de schimbări accelerate pe plan economic, atât la nivel naţional, cât şi internaţional, multe companii îşi redefinesc strategiile de business,
Noua din zece mariri salariale primite de angajatii romani nu acopera inflatia, iar puterea de cumparare a scazut si cu 50%, releva rezultatele unui sondaj efectuat de o platforma de recrutare.
Elgeka-Ferfelis urmează trendul Shell la nivel global și, începând cu acest an, a dat start unui mini proiect de siguranță rutieră prin care partenerii și colaboratorii companiei, dar si
Piata muncii este foarte dinamica si probabil va ramane asa, dintr-o multitudine de motive. Exista numeroase motive pentru care un angajat ajunge sa-si dea demisia:
In aceasta perioada, nici un angajator nu se mai grabeste sa dea mariri de salariu, oricat de bun profesionist ai fi fost tu in pandemie, ca angajat. De aceea, va trebui sa-i ceri sefului cu totul
Atunci cand decizi ca e momentul sa devii propriul tau sef, deci sa renunti la statutul de angajat, ca sa iti deschizi propria firma, trebuie sa tii cont de unele aspecte foarte importante. O afacere
Iti doresti o schimbare in viata ta si vrei sa demisionezi de la locul de munca? Te-ai gandit care sunt pasii si care este cel mai bun mod de a renunta la actualul serviciu? Atunci cand demisionezi
Aproape ca ne gandim cu nostalgie la inceputul anului 2020 cand lupta continua pentru oamenii valorosi a insemnat "doar" o competitivitate intensa pe piata muncii. Atragerea si retentia era dificila
Perioada de incertitudine care a afectat societatea si mai ales lumea afacerilor inca nu s-a incheiat. Suntem insa cu totii datori sa facem primul pas catre intoarcerea la normalitate. Demersul
Obiectivul unui departament de resurse umane este acela de a gasi candidatul ideal pentru fiecare post. O recrutare nepotrivita poate sa influenteze negativ dezvoltarea companiei si sa intarzie
Actionarii Adeplast au decis sa vanda societatea grupului elvetian Sika AG, un jucator global pe piata materialelor chimice pentru constructii, tranzactia fiind conditionata de autorizarea
Surprinzator sau nu, corpul uman este un mecanism extrem de inteligent care se poate regenera. Desi celulele vechi si imbatranite mor, acestea sunt inlocuite de altele noi, absolut identice. Odata cu
Un roman din cinci spune ca a acceptat cel putin o data de-a lungul carierei un job mai prost platit, iar doi din cinci spun ca ar fi dispusi sa accepte un job pe mai putini bani in schimbul altor
Orice institutie, firma sau companie din domeniul medical trebuie sa-si echipeze angajatii cu halate medicale care sa corespunda normelor in vigoare in ceea ce priveste protectia, siguranta si igiena
Recrutarea devine o provocare tot mai serioasa in era digitala. CV-ul este deja depasit, iar angajatorii reusesc cu greu sa identifice adevaratele competente din schema standardizata a acestuia.
Statul a devenit o concurenta pentru mediul privat ca angajator, a afirmat, miercuri, presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR), Mihai Daraban, mentionand ca 170.000 de salariati
Directorul general al ArcelorMittal Galati - Skopje, Bruno Ribbo, a explicat de ce considera ca e rezonabil sa ne asteptam mai degraba la un viitor bun al combinatului de la Dunare, decat la o
Viitorul tau, calitatea vietii tale sunt preocupari concrete, nu doar teme de discutii generale, la cafea. Lumea avanseaza tehnologic, mutatii in plan social te dezorienteaza, ai momente cand ai dori
Departamentele de personal din companii sunt nemultumite de ratele proaste de retentie a personalului. Angajatii se plang ca nu lucreaza in conditiile promise in procesul de recrutare.
Avem lege pentru telemunca, cu ceva avantaje, dar si unele dezavantaje majore. Insa oare vom putea tine evidenta orelor lucrate de acasa (sau din alta parte) ori a celor suplimentare?
Sunt intrebata deseori daca viata de antreprenor merita tot efortul depus. Iar raspunsul meu sincer este "depinde cat de mult esti dispus sa investesti din tine ca om si cat de mari sunt asteptarile
Dezvoltarea de aplicatii reprezinta un domeniu relativ tanar pe piata din Romania, dar cu un potential extraordinar pentru cei care gandesc in linii de cod.
Oracle Romania a fost cel mai apreciat angajator al anului 2017, potrivit parerilor exprimate de utilizatorii platformei Undelucram.ro, cea mai mare comunitate online a angajatilor din Romania.
Ca urmare a modificarilor legislative, incepand cu data de 1 ianuarie 2018, Kaufland Romania preia contributiile aferente angajatorului in salariul brut al angajatului. Astfel, fiecare angajat
Mutarea contributiilor de la angajator la salariat, in forma anuntata de Executiv, ar avea un efect relativ minor asupra incasarilor si salariilor, din punct de vedere al celor care se conformeaza la