Unul din trei romani din mediul urban locuieste cu chirie sau imparte o locuinta pe care nu o detine in proprietate, dar interesul pentru achizitionarea unei proprietati ramane in continuare ridicat,
In luna ianuarie 2024 s-au eliberat 1.829 autorizatii de construire, la nivel national, pentru cladiri rezidentiale in scadere cu 12% fata de ianuarie 2023
Potrivit ultimelor date prezente în 2023 Current Market Trents de la Eurostat, majoritatea orașelor europene au înregistrat o creștere a chiriilor atât pentru apartamente, cât și pentru case
În ultimul trimestru din 2023 s-au înregistrat tranzacții de închiriere de spații de birouri în București cu o suprafață totală de 116.000 de metri pătrați, ducând astfel volumul anual
Anul 2023 a fost caracterizat prin provocări multiple pentru cumpărători și actorii pieței rezidențiale. Potrivit unei anchete realizate în decembrie de o platformă imobiliară din România,
Piaţa închirierilor de locuinţe se menţine puternică la nivel national, iar majorări ale preţurilor au fost vizibile luna trecută, în principal, în cazul apartamentelor cu 2 şi 3 camere
Angajații Autorității de Supraveghere Financiară, instituția care a „păstorit” mai multe falimente de pe piața asigurărilor, beneficiază, conform contractului colectiv de muncă, patru
Ponderea celor care plănuiesc să achiziţioneze o locuinţă în următoarele 12 luni a scăzut cu 8 puncte procentuale, de la 45% în 2022, la 37% anul acesta, însă a crescut spectaculos
La o mică analiză asupra ofertelor de angajare ale companiilor din țara noastră, putem observa că acestea tind ușor-ușor către un ideal comun: reîntoarcerea la birou. Pandemia de Coronavirus
Asigurarea unui viitor financiar stabil si sigur este un obiectiv urmarit de fiecare adult responsabil. Cu toate ca exista diferite modalitati de a atinge acest scop, investitiile reprezinta una
Cererea de chirii din marile orase ale Romaniei a crescut chiar si in ultimul an, in conditii de pandemie, iar preturile chiriilor s-au majorat si ele, in conformitate cu cererea.
Ministrii noului guvern condus de Florin Citu sunt fie mai avuti, fie mai putin avuti, dar cert este ca fiecare se remarca printr-un bun detinut. Lista include o proprietate la Paris sau la Budapesta
Fostul ministru Eugen Teodorovici a ramas cu terenurile, casele si apartamentul din Capitala, dar si cu datorii de aproape 800.000 de euro, dupa ce nu a mai prins un loc in Parlamentul Romaniei si
Multe afaceri au fost prinse nepregatite in momentul in care, aparent din senin, au fost anuntate de catre autoritati incredibilele masuri de tip lockdown din starea de urgenta, in aceasta primavara.
Dupa transformarile din ultima perioada pentru revenirea in siguranta la birou a companiilor, piata birourilor va fi nevoita sa continue sa se redefineasca, pentru a asigura spatii care promoveaza
Investitorii imobiliari sunt in continuare interesati de proiecte noi in Romania, chiar si in contextul epidemiei de Covid-19, arata un studiu al firmei de consultanta imobiliare Colliers
Piata locala de real estate ar putea fi afectata in acest an de o posibila depreciere a monedei nationale, pe fondul epidemiei de COVID-19, iar daca leul s-ar confrunta cu scadere de 10%, costul
Aproape 70% dintre proprietarii si chiriasii din piata spatiilor de birouri considera ca epidemia de Covid-19 va continua sa le afecteze activitatea pe tot parcursul acestui an, primele semne de
Bucurestiul este unul dintre cele mai izolate centre de servicii din Europa de efectele negative ale epidemiei de COVID-19, potrivit consultantilor Colliers International, care au analizat scenarii
Bucurestiul ajunge din urma Cluj-Napoca in ce priveste chiria: un apartament cu doua camere se situeaza acum la 420 de euro pe luna atat in Capitala, cat si in Cluj-Napoca.
Causeway Bay din Hong Kong isi pastreaza statutul de cea mai scumpa artera comerciala din lume, in timp ce New Bond Street ramane cea mai costisitoare destinatie de retail stradal din Europa,
Unul dintre cele mai scumpe si intinse terenuri din tara, care se afla in nordul orasului Bucuresti, pe care au fost construite mai multe multe hyper-magazine si un ansamblu rezidential de lux
Pana in seara zilei de 27 noiembrie, toate magazinele din subteran, amplasate in drum spre statiile de metrou, vor ramane fara electricitate si fara apa curenta, a declarat pentru Ziare.com
Fiscul se va muta pana la finele acestui an in fostul sediu al Antenelor din zona Baneasa, care acum este al statului, a declarat, marti, ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, la TVR1.
Anul 2018 va aduce chirii mai echilibrate pentru birourile noi din polii de business ai Capitalei, acolo unde se concentreaza cele mai multe cladiri noi de birouri, potrivit unui studiu realizat de o
Chiriile in marile centre universitare - Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara si Iasi - incep de la putin peste 100 de euro pentru o garsoniera si ajung chiar si la 1.000 de euro, pentru un apartament