Sute de fermieri și transportatori din România au protestat împotriva guvernului în ultima săptămână, exprimându-și dorințele către autorități și așteptând rezolvări concrete pentru
"Este o decizie, as indrazni sa spun, aproape istorica, pentru faptul ca intr-un timp foarte scurt avem deja din partea sefilor de stat si de guvern un acord si sunt convins ca si in Parlamentul
Europarlamentarii USR-PLUS Cristian Ghinea si Vlad Botos au lansat, duminica, 1 decembrie, proiectul "O tara ca afara", scopul fiind valorificarea la maximum a fondurilor europene.
Cristian Ghinea, copresedinte al delegatiei Aliantei 2020 USR - PLUS in Parlamentul European, a fost ales marti vicepresedinte al Comisiei pentru Dezvoltare Regionala (REGI) din PE.
Calin Popescu Tariceanu sustine ca, in cazul in care Romania ar obtine, prin Laura Codruta Kovesi, postul de procuror-sef european, acest lucru ar reprezenta, de fapt, "un mar otravit", intrucat
USR-PLUS a prezentat, joi, programul electoral pentru Parlamentul European. Printre promisiunile aliantei se afla crearea unui MCV European aplicabil, aderarea Romaniei la Schengen, dar si modificari
Fostul premier Dacian Ciolos considera ca ura aratata de Liviu Dragnea si PSD fata de Laura Codruta Kovesi nu impiedica institutiile europene sa ii recunoasca acesteia meritele profesionale si crede
Anul trecut l-am incheiat cu anuntul Guvernului PSD-ALDE, ca, desi era scris in programul de guvernare, nu va fi nicio caramida pusa deoparte macar pentru constructia spitalelor regionale pana la
Darius Valcov, consilier al premierului Viorica Dancila, a lansat o serie de acuzatii, duminica seara, la Antena 3, spunand ca fostul premier Dacian Ciolos este omul miliardarului George Soros,
Comisarul european Corina Cretu a declarat, luni, la Oradea, referitor la ultimele declaratii ale lui Darius Valcov, ca le propune guvernantilor sa depuna proiecte si "dupa aceea sa acuze Comisia
Darius Valcov, consilierul premierului Viorica Dancila, condamnat la 8 ani de inchisoare pentru coruptie, a facut joi o noua postare controversata pe retelele sociale, considerand ca nu e rentabil sa
Fostul premier Dacian Ciolos sustine ca "oamenii agresivi" care se ocupa de comunicarea coalitiei de guvernare au convins o parte buna din romani ca Guvernul Ciolos a fost "zero" la absorbtia
Fostul ministru al fondurilor europene in Guvernul Ciolos, Cristian Ghinea, sustine ca Romania va pierde aproape un miliard de euro din fondurile alocate, pentru ca banii nu au fost cheltuiti la timp
Executia bugetara pentru luna ianuarie arata "efectele nefaste ale balbelor coalitiei PSD-ALDE" din domeniul fiscal asupra veniturilor, potrivit unei analize publicate pe site-ul Platformei Romania
Europarlamentarul PSD Catalin Ivan sustine ca plecarea lui Sorin Moisa din PSD este o pierdere imensa pentru stanga romaneasca si ca "un partid sanatos, democratic, nu ar da un Sorin Moisa nici pe o
Fostul premier Dacian Ciolos are o explicatie pentru tot mai virulentele atacuri lansate de guvernanti la adresa Bruxelles-ului: Cel mai recent dosar DNA al lui Liviu Dragnea a pornit de la o
Comisia Europeana a aprobat saptamana trecuta finantari de 2,7 miliarde de euro pentru 152 de proiecte in domeniul transporturilor, considerate drept "proiecte-cheie ce sprijina mobilitatea
Premierul Sorin Grindeanu a anuntat, luni seara, ca deficitul bugetar pe 2016 "a depasit 3%", fapt ce il nemultumeste foarte tare pentru ca, in opinia sa, guvernul Ciolos "nu a facut nimic".
In Romania nu au intrat mai multi bani din fondurile europene comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Nici nu poate fi vorba despre o crestere de 899%, asa cum sustine Liviu Dragnea, spune un
Dezbaterea Nationala Smart City 2017-2020.Nevoi - Solutii - Metode a reunit la Bucuresti pe data de 30-31 mai, reprezentanti ai peste 30 de administratii publice locale, specialisti IT&C, companii
Guvernul nu mai are bani pentru cofinantarea proiectelor cu fonduri europene derulate de administratiile locale, vicepremierul Sevil Shhaideh anuntand ca plafonul de imprumut de la nivel national pe
Ministerul Agriculturii transmite Parlamentului, ca raspuns la intrebarea unui senator PSD, ca in Romania, in cursul anului 2016, un numar de 155 de cetateni straini care detin terenuri agricole au
Deputatul USR Cristian Ghinea afirma ca "cineva din Guvern" il saboteaza pe premierul Sorin Grindeanu, dezinformandu-l in legatura cu accesarea unor programe finantate din fonduri europene.
Romania functioneaza in acest moment pe baza unui sistem de tipul piramida inversata, caci 3,1 milioane de angajati din sistemul privat sustin o economie care plateste salariile si asigurarile la 18
Premierul Sorin Grindeanu a sustinut in repetate randuri in ultimele zile ca in 2016 Romania a absorbit zero fonduri europene, dar acest lucru nu este adevarat, potrivit datelor oficiale.
Cristian Ghinea, fostul ministrul al fondurilor europene, ii raspunde premierului Sorin Grindeanu, pe care il acuza ca minte sau ca nu stie despre ce vorbeste, cand spune ca a gasit la Bruxelles bani
Guvernul Grindeanu recunoaste ca predecesorul sau, Cabinetul de tehnocrati condus de Dacian Ciolos, a lansat intr-un singur an de guvernare cele mai multe apeluri de proiecte europene si a indeplinit
Politicienii din Opozitie au avut reactii dure dupa ce ministrul Justitiei, Florin Iordache, a anuntat ca Guvernul Grindeanu a adoptat prin Ordonanta de Urgenta modificarea codurilor penale.