Olivier Blanchard, economist sef al FMI pana acum doua saptamani si unul dintre cei implicati in gasirea solutiilor la cea mai grava criza economica din ultimele decenii, se arata dezamagit de
Frankfurt a fost un oras fierbinte la propriu, miercuri, cand demonstratiile din fata noului sediul al Bancii Centrale Europene au degenerat in conflicte de strada intre fortele de ordine si
Mario Draghi, presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), este considerat cel mai puternic bancher al Europei, pentru ca institutia pe care o conduce, prin actiunile sale, influenteaza evolutia
Presedintele SUA, Barack Obama, ar putea solicita un sprijin puternic pentru tarile cu probleme, care sa duca la rezolvarea mai rapida a crizei din UE, alaturandu-se astfel Frantei si Italiei in
Bancile spaniole nu vor fi recapitalizate direct, a declarat premierul german Angela Merkel, precizand ca acestea beneficiaza deja de un program de pana la 100 de miliarde de euro.
Declaratiile pe care sefului BCE le va face joi, in urma intrunirii Consiliului Administrativ al institutiei vor influenta nu doar evolutia economica a urmatoarelor zile, ci si credibilitatea lui
Asteptat cu entuziasm de investitori si politicienii europeni, programul de achizitie de titluri de stat care a primit unda verde de la BCE, in urma sedintei de joi, nu va avea efectul scontat,
Banca Centrala Europeana (BCE) va deveni de la 1 ianuarie 2014 autoritatea suprema de supraveghere a bancilor din zona euro, potrivit unui proiect care trebuie semnat de toate cele 27 de state membre
Fondul de salvare din zona euro, constituit sub numele Mecanismul European de Salvare (MES) este vazut de numerosi analisti drept cheia spre salvarea tarilor de criza datoriilor suverane. Care sunt,
Luna septembrie este una dintre cele mai importante de la inceperea crizei economice europene, pentru ca sunt asteptate decizii majore in cursul saptamanilor urmatoare, dupa o perioada de relativa
Premierul spaniol Mariano Rajoy a declarat, vineri, ca guvernul de la Madrid ar putea cere ajutor de la fondurile de urgenta ale zonei euro, prin emiterea de obligatiuni de stat, transmite Bloomberg.
Summit-ul UE vine intr-un context special, in care criza datoriilor face victime la foc automat. Mariile economii europene cauta ajutor din partea Uniunii. Care sunt conditiile viitoarelor masuri
Reprezentantii bancilor centrale considera ca este mai usor sa sustina economiile tarilor decat sa stimuleze expansiunea, pe masura ce perspectiva pierderii inregistrate de Japonia se intrevede la
Rezolvarea crizei economice din Europa este datoria guvernelor din zona euro, transmite Banca Centrala Europeana. Acesta este modul in care liderii Bancii spun ca nu vor interveni, desi moneda euro
Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, a declarat ca inflatia ar putea creste pana la 4% in septembrie dar va cobori la 3,2% la sfarsitul anului.
O eventuala decizie a Greciei de a parasi zona euro ar ridica probleme serioase pentru Spania, Italia si alte tari din blocul monetar cu datorii mari, care trec prin programe de reforme structurale,
Mario Draghi, presedintele Bancii Centrale Europene, nu a dat vreun indiciu in urma sedintei de miercuri ca intentioneaza sa organizeze o a treia actiune de finantare a bancilor europene, dupa cum se
Uniunea Europeana a folosit Spania pe post de cobai pentru a-si testa noul regim fiscal, insa rezultatul a fost dezastruos, a declarat Juergen Stark, un fost membru executiv din board-ul Bancii
Situatia din Grecia se inrautateste, pe masura ce criza politica din statul elen se accentueaza. Daca pana acum problema Greciei era strict legata de situatia economica, acum politicul este cel care
Sectorul bancar din Spania s-ar putea reduce in acest an la circa 10 banci, de la peste 40 existente inainte de criza economica, in conditiile in care guvernul obliga institutiile de credit sa
Romania este o tara normala din punct de vedere macroeconomic, la media europeana sau chiar peste medie la unii indicatori, a declarat vineri, economistul sef al Bancii Nationale a Romaniei (BNR),
Investitorii se expun, voluntar, la pierduri uriase, pentru ca sfideaza doua reguli de baza, cand vine vorba de obtinerea profitului prin obligatiuni. In primul rand, imprumuta mai mult celor care
Liderii Uniunii Europene se intalnesc, luni, la Bruxelles, incepand cu ora 15.00 (ora Romaniei), pentru a finaliza acordul pentru crearea unui mecanism permanent de salvare si pentru a impune o
Retrogradarea a noua state din zona euro, printre care Franta si Austria, de catre agentia de evaluare Standard & Poor (S&P) a lovit blocul comunitar. Decizia S&P va determina o crestere a costului
Bancile centrale din zona euro ar putea asigura suma de 200 de miliarde de euro pentru combaterea crizei datoriilor, prin intermediul FMI, potrivit unei noi propuneri discutate la varful Uniunii
O disputa, se pare acerba, a existat intre Franta si Germania in ce priveste rolul Bancii Centrale Europene (BCE) in depasirea crizei datoriilor suverane, destabilizatoare grava a zonei euro. In
Consiliul Partidului Popular European s-a incheiat. Urmeaza summitul UE, intalnire cruciala a liderilor europeni care va definitiva situatia zonei euro. Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy a