România a depășit în 2023 pragul de 1 GW de capacitate solară instalată, printr-o combinație între proiectele prosumatorilor și instalații solare de mari dimensiuni.
Trei milioane de panouri fotovoltaice au primit aprobare de mediu doar în judeţul Arad, între care şi cel mai mare parc fotovoltaic din România, care însumează 1,79 milioane panouri, potrivit
Deși în anul 2023, pe piața românească, au fost instalate panouri solare cu o putere de peste 1.000 MW, ce au totalizat investiţii de aproximativ un miliard de euro, iar un aport semnificativ
România este o țară cu un potențial economic în creștere și cu oportunități de investiții interesante. De aceea, există numeroase metode de a obține venituri considerabile și aici,
Relatiile politice exceptionale intre China si Romania, cei 65 de ani de relatii diplomatice si politice, ne dau voie sa gandim proiecte economice importante, in special in domeniul agriculturii,
Romania are un potential imens in ceea ce priveste biomasa si energia hidro, poate mai mare decat cea eoliana si fotovoltaica, iar puterea instalata in centrale bazate pe biomasa s-a dublat in acest
Interesul pentru parcurile fotovoltaice ramane unul ridicat in Romania, investitiile devenind tot mai mari, in conditiile in care, incepand din ianuarie, numarul certificatelor verzi se vor reduce la
Compania austriaca Verbund a investit 380 milioane de euro in parcul eolian de la Casimcea, a anuntat, joi, directorul general al companiei, Wolfgang Anzengruber.
Anul trecut, investitiile straine directe in Romania au scazut cu 11%, pana la 1,6 miliarde de euro, fata de 2011, cand strainii investisera aproximativ 1,8 miliarde de euro. Cine mai are incredere,
Romania a ramas si in 2012 una dintre cele mai atractive tari din lume la investitiile in energia eoliana, iar capacitatea tarii noastre pe acest segment a crescut semnificativ in acest an, de la 623
Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) finanteaza cu 50 de milioane de euro operarea, de catre compania portugheza EDP Renovaveis (EDPR), a doua parcuri eoliene in Moldova si
Compania italiana de energie ERG Group opereaza in prezent predominant in domeniul petrolului si gazelor, dar ca multi dintre competitorii sai vrea si o felie mai mare din energia verde. Este Europa
Hidroelectrica intra pe segmentul productiei de energie fotovoltaica si eoliana, comandand mai multe studii de fezabilitate in acest sens. Reprezentantii companiei au mai anuntat ca vor incepe
Parcul eolian dezvoltat de grupul ceh CEZ in Romania este cel mai mare din Europa, cu o capacitate record de 540 MW. O noua turbina eoliana a fosta conectata, joi, la retea, anunta CEZ.
Parcul eolian Crucea din Dobrogea ar putea beneficia de un imprumut de 46,6 milioane de euro de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD). Acest imprumut va permite darea in
Un joint venture format din firmele ERG SpA si Lukoil (Lukerg Renew GmbH) intentioneaza sa cumpere un parc eolian in Romania. In acest sens, cele doua companii ar putea contracta un credit de la
Primul mare parc fotovoltaic din vestul tarii a fost inaugurat, vineri, la Buzias, judetul Timis, in urma unei investitii de doua milioane de euro. Investitia a fost implementata de firma de
Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) analizeaza acordarea unui imprumut de 58,2 milioane de euro pentru finalizarea si operarea a doua parcuri eoliene in Moldova si Dobrogea, la
Compania cipriota EPGE va investi 135 milioane de euro (191 milioane de dolari) intr-un parc eolian in Dobrogea. Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a anuntat, pe siteul oficial
Compania Enel Green Power (EGP), din grupul italian Enel, a inceput lucrarile de constructie la un parc eolian cu o capacitate instalata de 70 MW, situat in localitatea Corugea din judetul Tulcea, ce
Furnizorul si distribuitorul de electricitate Electrica SA intentioneaza sa puna anul viitor in functiune doua parcuri eoliene de cate 50 MW, unul la Chirnogeni (in judetul Constanta) si altul la
Grupul spaniol Iberdrola a primit licenta de la Transelectrica de a conecta 1.500 MW de energie eoliana la sistemul national de electricitate, putere pe care o va dezvolta in cadrul a 50 de parcuri
Datorita unor investitii uriase, ale caror sume pot atinge si 1,5 miliarde de euro, se asteapta o dezvoltare exploziva in industria energiei eoliene din Romania.Investitiile care se vor face in zona
Finantatorul echipei de fotbal Steaua Bucuresti, Gigi Becali, unul dintre cei mai bogati romani, sustine ca detine pana la 10.000 de hectare in Dobrogea, teren pe care intentioneaza sa dezvolte