Stocarea a devenit principala urgență a sistemului energetic național și se insistă pe dezvoltarea a două componente, pe de o parte centralele de acumulare prin pompaj, și, pe de altă parte,
Alexandru Chiriță, CEO Electrica, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal TradeVille, unde a vorbit
Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) conditioneaza racordarea prosumatorilor la reteaua de energie electrica de instalarea unui contor suplimentar fata de cel instalat la
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) condiţionează racordarea prosumatorilor la reţeaua de energie electrică de instalarea unui contor suplimentar faţă de cel
Prosumatorii au senzaţia că dacă şi-au pus panouri fotovoltaice nu vor mai plăti energie electrică, ceea ce este complet fals, a declarat, joi, Silvia Vlăsceanu, director executiv al
Radu Scarlat, Director General & Președinte al Consiliului de Administrație Bento, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de
Potrivit unui draft de Ordonanță de Urgență care nu a fost încă făcut public de Executiv, a fost propusă recent modificarea legislației de plafonare a prețurilor la energie electrică și
Companiile Reţele Electrice Muntenia, Reţele Electrice Banat şi Reţele Electrice Dobrogea, parte a grupului PPC în România, au lansat o licitaţie pentru achiziţia de contoare inteligente, cu
Industria siderurgică din România operează în prezent la aproximativ un sfert din capacitatea pe care o avea în 1989, trecând printr-un amplu proces de restructurare care a implicat reducerea
Pe fondul Ordonanței de Urgență nr. 27/2022 (cu completările și modificările ulterioare) plafonarea prețurilor la gaze naturale și energie electrică a fost prelungită în România până la
Alexandru Aurelian Chiriță, directorul general al Electrica, a vorbit în cadrul celei de-a doua ediții a Quarterly Report - evenimentul #1 pentru companii la BVB, despre rezultatele companiei,
Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, a declarat luni că în 2023 nu s-a dat niciun ban pentru programul de panouri fotovoltaice şi sunt interpretări dacă această
Grupul PPC din Grecia a anunţat miercuri, 25 octombrie, finalizarea tranzacţiei prin care a achiziţionat participaţiile deţinute de către Grupul Enel în România, încheind cu succes prima sa
Șefii principalei companii din România de distribuție a gazului metan au făcut un raport public privitor la pregătirea în vederea sezonului rece 2023-2024.
Conceptul de sărăcie energetică se referă la un fenomen social caracterizat de lipsa totală a accesului la energie sau la surse eficiente și moderne de energie.
Românii vor beneficia de preţuri subvenţionate la gaze naturale şi la energie electrică până la sfârșitul lunii martie 2025, după decizia de a plafona prețurile cu scopul de a asigura
Un coridor energetic verde între Grecia și Polonia ar permite transmiterea surplusului de energie fotovoltaică din Balcani către nord-vestul Europei și a energiei eoliene în direcția opusă.
Banca Mondială a publicat o actualizare a Diagnosticului Sistematic de Țară (DST) pentru România, publicat inițial în 2018 și care a identificat un set de priorități de dezvoltare prin care
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a lansat licitaţia pentru proiectare, asistenţă tehnică şi execuţie lucrări pentru modernizarea terminalelor şi corpurilor de clădire
Grupul Electrica si-a planificat pentru acest an investitii de 712,4 milioane lei. Consiliul de Administratie a aprobat valoarea consolidata a planului de investitii iar cea mai mare parte fiind in
Exista o diferenta mica intre pretul de Serviciul Universal si pretul din cea mai mica oferta a furnizorului actual, exceptie facand ENEL, potrivit datelor din Comparatorul de Preturi al ANRE, citate
Ministrul Energiei, Virgil Popescu le-a cerut ANRE si ANPC sa intervina in cazul furnizorilor de energie care emit facturi cu consumuri estimate foarte mari. Ministrul sustine ca metoda reprezinta "o
Pretul energiei pentru populatie va creste cu valori cuprinse intre 13% si 26% de la 1 ianuarie 2021, cand piata va fi complet liberalizata, astfel ca Asociatia Energia Inteligenta (AEI) cere
Fiecare consumator roman de energie a stat in bezna, in medie, 350 de minute anul trecut, durata penelor de curent in Romania fiind de doua ori mai mare decat in tarile europene avansate, potrivit
Enel Romania, prin companiile sale de furnizare si distributie a energiei electrice, va dona suma de 100.000 de euro pentru a sprijini activitatea Institutului National de Boli Infectioase "Matei
Companiile E.ON din domeniile distributiei si furnizarii de energie electrica si gaze naturale vor contribui cu inca 500.000 de lei la eforturile de combatere a pandemiei COVID19.
In conformitate cu planurile de a reduce si mai mult emisiile de CO2 si de a imbunatati consumul de combustibil in gama sa, Suzuki Romania anunta introducerea, incepand cu luna martie 2020, a trei