Oficialii Băncii Centrale Europene au declarat că sunt şanse foarte mari ca prima scădere a dobânzilor de referință europene în ultimii ani să aibă loc în urma ședinței din iunie. Pasul
Datele preliminare arată că economia zonei euro este la un pas de a reveni pe creştere în martie, depăşind aşteptările, potrivit rezultatelor unui sondaj publicat joi, ce indică atenuarea
Reprezentanții băncilor centrale au în general o reputație legată de aversiunea față de risc, mai ales în contextul în care o parte importantă din slujba lor este să anticipeze scenarii
Pe fondul eforturilor susținute ale Băncii Centrale Europene (BCE), inflația în zona euro a scăzut de la un maxim de 10,6% în octombrie 2022 la 2,9% în decembrie 2023. Astfel, economiștii
Economia germană va creşte foarte puţin în 2024, după declinul din 2023, arată cele mai recente previziuni publicate vineri de Bundesbank (Banca Centrală a Germaniei), transmit Reuters şi
Anul 2023 a fost caracterizat prin provocări multiple pentru cumpărători și actorii pieței rezidențiale. Potrivit unei anchete realizate în decembrie de o platformă imobiliară din România,
Inflaţia anuală din zona euro a coborât în septembrie la 4,3%, la cel mai scăzut nivel atins din octombrie 2021, au arătat cifrele semnal publicate vineri de biroul european de statistică,
Pe măsură ce se acumulează dovezi că activitatea economică globală încetinește, economiștii, piețele financiare și majoritatea băncilor centrale au ajuns la concluzia că nu mai sunt
Banca Centrala Europeana (BCE) nu se va opri la o singura majorare de 0,50 de puncte procentuale, la urmatoarele reuniuni de politica monetara, a declarat joi un membru al consiliului de
Biroul de statistica Eurostat a transmis miercuri, 1 septembrie, ca inflatia din zona euro a atins un nou record in august, de 9,1%, si ca principalul motiv il reprezinta preturile ridicate ale
Cele mai negre scenarii economice au inceput sa se adevereasca. Moneda europeana a coborat la un nivel care nu a mai fost atins din anul in care a fost lansata in circulatie, in 2002. Iar aceasta nu
Banca Centrala Europeana (BCE) va face abstractie anul acesta de orice crestere temporara a inflatiei provocata de atenuarea cererii, a afirmat marti Isabel Schnabel, membru al Consiliului
Philip Lane, economistul sef al Bancii Centrale Europene (BCE), a avertizat asupra acordarii unei importante disproportionate recentelor date economice si a posibilitatii ca in urmatoarea perioada
Consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei intrunit in sedinta vineri a hotarat reducerea ratei dobanzii de politica monetara la nivelul de 1,75 la suta pe an de la 2,0 la suta pe an
Banca Centrala Europeana (BCE) a lansat un pachet de masuri de stimulare pentru a ajuta economia zonei euro sa faca fata socului provocat de epidemia de coronavirus (Covid-19), relaxand si mai mult
Analistii se asteapta ca Banca Centrala Europeana (BCE) sa anunte joi noi masuri de stimulare pentru a ajuta economia zonei euro sa faca fata socului provocat de epidemia de coronavirus, transmite
Banca Centrala Europeana a cerut majoritatii celor 3.700 de angajati ai sai de la Frankfurt sa efectueze luni o zi de munca la distanta, pentru ca institutia sa isi poata testa capacitatea de reactie
Economia zonei euro va incetini in 2020 pentru al treilea an consecutiv, conform unui sondaj realizat de Financial Times (FT) in randul a 34 de economisti, care avertizeaza asupra efectelor